Simona Halep, investiție de peste 1 milion de euro pe timp de pandemie! Vrea să revoluționeze turismul la Marea Neagră
Simona Halep nu vrea sa dea lovitura doar la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, ci și în afaceri! Campioana tenisului a făcut o nouă investiție considerabilă.
Simona Halep (29 de ani) nu ține cont de faptul că pandemia a speriat turismul și se pregătește să inaugureze o afacere care să îi aducă profit pe termen lung! Simona a investit aproape 1 milion și jumătate de euro într-un business care se vrea un fel de boutique hotel de lux.
Stabilimentul turistic este situat in zona exclusivistă a litoralului românesc, în nordul stațiunii Mamaia, în apropierea cluburilor de fițe. Simona Halep a strâns o avere de aproximativ 47 de milioane de euro, iar profiturile nu au fost generate doar de activitatea sportivă, ci și de afaceri.
Simona Halep, investiție uriașă pe timp de pandemie într-un boutique hotel de lux
Amplasamentul în care Simona Halep a investit la Marea Neagră va avea în jur de 60 de camere, potrivit Ziare.com, iar sportiva intenționează să găzduiască primii turiști în hotelul de lux chiar vara aceasta. De afacere se ocupă fratele și unchiul Simonei, care speră să revoluționeze turismul pe timp de pandemie.
Simona a mai făcut în trecut și alte investiții în domeniul hotelier, deținând un hotel de patru stele la Poiana Brașov! Totodată, Halep a construit un complex rezidențial într-un cartier aflat aproape de malul mării, înregistrând profit din vânzarea apartamentelor. Recent, numărul 2 WTA a cumpărat un teren foarte valoros în zona Lacului Snagov.
Simona Halep, în Top 10 milionare din sport
Simona Halep, la numai 29 de ani, se află pe poziţia a 5-a în clasamentul celor mai bogate femei din România! Totodată, Simona Halep a fost inclusă şi în clasamentul celor mai bogate sportive din lume, dominat categoric de Serena Williams!
Românca ocupă locul 9 în topul respectiv și le-a egalat în 2020, un an teribil pentru tenismeni, pe Caroline Wozniacki şi pe legendara Steffi Graf, ambele campioane ale sportului alb. Cele 47 de milioane de euro au venit din premiile turneelor la care constănţeanca a jucat, din contractele de sponsorizare, dar și din afaceri imobiliare.