Simona Halep, investiție la care nu se aștepta nimeni în pllină suspendare pentru dopaj! Cum face față pierderilor financiare după ce a ratat numeroase turnee
Veniturile Simonei Halep (31 de ani) s-au diminuat considerabil din cauza suspendării pentru dopaj, iar sportiva a decis să investească în ceva care să o ajute să eficientizeze costurile.
Panourile fotovoltaice sunt foarte căutate în această perioadă, iar Simona Halep a decis să își instaleze și ea un astfel de sistem. Fostul lider WTA a luat această decizie în plină suspendare pentru dopaj.
Simona Halep, investiție la care nu se aștepta nimeni în pllină suspendare pentru dopaj! Cum face față pierderilor financiare după ce a ratat numeroase turnee
În așteptarea unei hotărâri a Tribunalului Sport Resolutions de la Londra, care se tot amână, Simona Halep se ocupă de modificări la vila din Primăverii. Potrivit Playsport.ro, ea și-a montat panouri fotovoltaice, echipament care va reduce considerabil factura la energie.
Panourile au fost instalate deja pe acoperișul vilei, iar sportiva a mers marți, după antrenamentul efectuat o bază sportivă din București, pentru a vedea cum merg lucrările.
Simona Halep demonstrează că are talent și în alte domenii, nu doar în tenis, investind banii în imobiliare! Ea şi-a achiziționat o vilă într-unul dintre cele mai liniştite şi mai scumpe cartiere ale Bucureştiului, Primăverii. Dacă starea locuinței nu era cea mai bună atunci când Simona a cumpărat-o, vila arată superb acum, după ce sportiva s-a ocupat de reabilitarea ei!
Ion Țiriac a dezvăluit cât pierde Simona Halep din cauza scandalului de dopaj
Simona Halep nu suferă doar din punct de vedere sportiv, ci și pe plan financiar după ce Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a suspendat-o provizoriu pe româncă. Ion Țiriac a dezvăluit pentru ProSport că pierderile financiare generate de scandalul de dopaj al Simonei Halep se ridică la 10 milioane de dolari:
„Care doping? Adică una la 31 de ani începe să ia doping acuma? Ce să facă cu dopingul? Cum să facă? Însă este încâlcită treaba, iar macularistica asta care te ține ani și ani, iar pe urmă nu poți să spui cine e de vină. După 6 luni, 8 luni, un an, când nu o să mai joace? Cine e de vină? E sport profesionist. Ea într-un an face 10 milioane. Cine i le dă înapoi? Are destul, nu e o problemă că moare de foame”, a declarat miliardarul român.
Simona Halep a încasat 40,2 de milioane de dolari doar din premiile la turnee în întreaga carieră, aflându-se pe locul 3 în topul all-time, după surorile Serena și Venus Williams. Veniturile româncei din contractele de publicitate totalizează în jur de 4 milioane de dolari pe an, iar toți sponsorii au rămas până acum alături de „Simo”.