Simona Halep a ajuns subiect de ironii amare după ultima reclamă în care a apărut: „Simo, dă-te și pe gambă cu Rexona!” VIDEO
Simona Halep (29 de ani, 9 WTA) a primit mai multe ironii pe pagina personală de Instagram, după ce a apărut într-o nouă reclamă la deodorant.
Simona Halep nu a mai jucat niciun meci oficial din 12 mai, atunci când s-a retras în turul secund al turneului de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 cu Angelique Kerber! Chiar dacă motivul absenței Simonei din circuit este unul foarte serios – accidentare la gamba stângă, unii dintre urmăritorii Simonei nu s-au putut abține și au ironizat-o pe sportivă.
Simona Halep are contracte importante, așa că eleva lui Darren Cahill încasează sume cu multe zerouri chiar dacă absentează temporar din circuit! Halep intenționează să revină pe teren luna viitoare, înscriindu-se la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (14 – 22 august).
Simona Halep a ajuns subiect de ironii amare după ultima reclamă
Simona este sponsorizată de un brand de deodorante, pentru care campioana tenisului a filmat o reclamă apreciată și criticată în același timp: „Folosesc Rexona zilnic, indiferent de ce imi rezervă ziua! E important pentru mine să nu am grija transpirației și pe teren, dar și intr-o zi de relaxare”, a spus Halep în spotul publicitar postat pe pagina ei de Instagram.
Mai mulți urmăritori ai Simonei Halep nu s-au putut abține și au ironizat-o pe jucătoarea de tenis: „Păi grija transpirației nu o mai ai deoarece nu mai joci tenis cam de mult… Să ne spui cum e sa fii în afara Top 10!”, i-a comentat Mate Cristian, în timp ce Tudor Campean a postat o ironie amară în secțiunea de comentarii: „Dacă mi se permite o glumă, Simo, dă-te si pe gambă cu Rexona, dacă tot protejează așa de bine!”.
Simona Halep își pregătește revenirea în circuit
Simona Halep a suferit o ruptură la gambă și a ratat mai multe obiective importante în acest sezon: Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice! Halep a trecut însă peste necazuri și s-a relaxat într-o vacanță la Milano alături de viitorul ei soț, Toni Iuruc (41 de ani).
Simona Halep va părăsi Top 10 WTA după 7 ani chiar înaintea turneului de la Cincinnati. După competiția la care a disputat două finale în carieră, Simona va merge direct la US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, în perioada 30 august – 11 septembrie.