Simona Halep și-a aflat posibilul traseu spre trofeul de la New York: primul șoc vine în optimi, cu Williams. Dacă scapă de Serena, dă de Venus. Cum arată debutul pentru cele șase românce + meciul stelar al lui Marius Copil | US Open, tragerea la sorți

Simona Halep și-a aflat posibilul traseu spre trofeul de la New York: primul șoc vine în optimi, cu Williams. Dacă scapă de Serena, dă de Venus. Cum arată debutul pentru cele șase românce + meciul stelar al lui Marius Copil | US Open, tragerea la sorți
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Tragerea la sorți pentru US Open 2018 a împărțit cele șase românce direct admise pe tabloul principal echilibrat, câte trei pe fiecare jumătate.
  • Luând în calcul pozițiile în clasamentul mondial, Simona Halep este tricolora cu cel mai dificil prim meci, eleva lui Darren Cahill având de înfruntat o sportivă din Top 45 – pe estonianca Kaia Kanepi, sfertfinalistă la ediția precedentă a US Open-ului. Mihaela Buzărnescu – a doua româncă de pe lista capilor de serie – întâlnește în primul tur o sportivă din afara Top 100, pe Marketa Vondrousova (102 WTA, Cehia). Cîrstea și Begu vor înfrunta în turul inaugural sportive din Statele Unite – Sorana pe Alison Riske (76 WTA), iar Irina pe Jennifer Brady (66 WTA). Monica Niculescu și Ana Bogdan își vor afla cu exactitate prmele rivale la finalul calificărilor. Alexandra Dulgheru mai are nevoie de o singură victorie pentru a li se alătura pe main draw.
  • Fanii români își pun pe „WishList” un meci între Sorana Cîrstea și Maria Șarapova, posibil în turul doi, pe jumătatea inferioară a tabloului.
  • Singurul reprezentant al României pe tabloul masculin, Marius Copil, deschide aventura de la New York împotriva campionului din 2014, Marin Clic (cap de serie 7 la US Open 2018). US Open 2018 are parte de un sfert patru de foc la băieți, cu Roger Federer și Novak Djokovic pe aceeași secțiune de tablou. Sfertul secund de pe tabloul masculin este și el aglomerat, cu un derby cu repetiție între Stan Wawrinka și Grigor Dimitrov (cap de serie 8) în primul tur, la fel cum se întâmplase și la Wimbledon din cauza plasării în afara listei capilor de serie a campionului din 2016, precum și cu un posibil duel în turul trei între Andy Murray și Juan Martin del Potro – ambii învingători în trecut la Flushing Meadows.

Simona Halep a fost trimisă pe un sfert de tablou presărat cu multe sportive cu nume greu în circuit, dar pe care, având în vedere forma curentă a acestor staruri cu palmares impresionant, pot apărea și destule surprize care, în final, pot lăsa loc unui culoar favorabil. Liderul mondial o va înfrunta în primul tur pe Kaia Kanepi, din Estonia, numărul 44 WTA, ajunsă în 2017 până în sferturi, cu victorii la Schiavone, Wicnkmayer, Osaka și Kasatkina. Rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova este primul cap de serie care poate ieși în calea liderului mondial, în turul trei. În optimi, Simona Halep va întâlni, cel mai probabil, una dintre surorile Williams, Venus și Serena fiind trimise spre un posibil duel direct încă din turul 3. Venus Williams are însă parte de un prim tur de coșmar, împotriva rusoaicei Svetlana Kuznetsova.

Pentru faza sferturilor de finală, veștile sunt bune pewntru Halep. Eleva lui Darren Cahill ar trebui să se pregătească, teoretic, pentru un duel fie cu spaniola Garbine Muguruza (cap de serie 12) – cu un singur meci jucat după Wimbledon pe hardul american și pierdut în decisiv în fața Lesiei Tsurenko, fie cu Karolina Pliskova (cap de serie 8) – o sportivă pe care Simona o domină în duelurile directe cu destulă autoritate, fie cu Ashleigh Barty (cap de serie 18) – învinsă de două ori de liderul mondial în ultimele două săptămâni.

Sloane Stephens, Elina Svitolina și Victoria Azarenka au fost repartizate pe aceeași jumătate de tablou cu Simona Halep, dar pe sfertul secund – fiind posibile adversare în semifinale pentru numărul unu mondial.

Pe jumătatea superioară de tablou a mai fost trimisă Irina Begu (58 WTA), care deschide contra americancei Jennifer Broady, dar și Ana Bogdan (74 WTA), care va începe aventura de la New York împotriva unei sportive venite din calificări – privind mai apoi cu speranță spre un posibil duel cu fostul lider mondial, Karolina Pliskova.

Posibilul traseu spre finală pentru Simona Halep:

  • Turul I – Kaia Kanepi (33 de ani, numărul 44 WTA)
  • Turul II – jucătoare din calificări/ Dalila Jakupovic (27 de ani, numărul 93 WTA)
  • Turul III – Anastasia Pavlyuchenkova [27] (27 de ani, numărul 27 WTA)
  • Optimi – Serena Williams [16] (36 de ani, numărul 26 WTA)
  • Sferturi – Garbine Muguruza [12] (24 de ani, numărul 12 WTA) / Karolina Pliskova [8] (26 de ani, numărul 8 WTA)
  • Semifinale – Sloane Stephens [3] (25 de ani, numărul 3 WTA) / Elina Svitolina [7] (23 de ani, numărul 7 WTA)
  • Finală – Angelique Kerber [4] (30 de ani , numărul 4 WTA) / Maria Sharapova [22] (31 de ani, numărul 21 WTA) / Caroline Wozniacki [2] (28 de ani, numărul 2 WTA)

Pe jumătatea inferioară la simplu feminin au poposit trei românce, simetric distribuite față de prima secțiune. Sorana Cîrstea (52 WTA) a fost trimisă pe sfertul favoritei patru, Angelique Kerber, și va debuta împotriva unei americance – Alison Riske, fiind la o victorie distanță de un super-derby cu Maria Șarapova. Monica Niculescu (61 WTA) își va afla prima adversară la capătul concursului de calificare, având conturat la orizont un posibil duel în turul doi cu japoneza Naomi Osaka (cap de serie 20), în timp ce Mihaela Buzărnescu, cap de serie 21, va juca împotriva unei sportive din Cehia, Marketa Vondrousova (102 WTA).

TABLOUL MASCULIN: NOVAK DJOKOVIC A FOST TRIMIS PE SFERTUL DE TABLOU AL LUI ROGER FEDERER, MECI DE CINCI STELE PENTRU COPIL și un derby cu repetiție care îl face pe Dimitrov să se întrebe dacă, nu cumva, este ținta unui blestem

Roger Federer pare că a tras lozul necâștigător la tragerea la sorți a tabloului masculin. Dincolo de faptul că în turul trei poate da peste un adevărat devorator de granzi – Nick Kyrgios, elvețianul este programat să îl înfrunte în sferturi pe Novak Djokovic, campionul de la Wimbledon. Comparativ, liderul mondial Rafael Nadal deschide împotriva conaționalului său David Ferrer, recunoscut ca un jucător de anduranță cu rezultate pe hard, dar cu o scădere de formă în utlimul timp, pe sfertul său, cei mai periculoși capi de serie fiind Kevin Anderson – finalistul ediției precedente și Dominic Thiem. Jumătatea lui Rafael Nadal îi poate aduce liderului mondial o semifinală cu Juan Martin del Potro.

Sfertul secund, dominat de DelPo, este însă aproape la fel de complicat ca cel dominat de Federer. Grigor Dimitrov este ghinionist pentru al doilea turneu de Mare Șlem la rând: deși este cap de serie 8, este nevoit să joace și la US Open cu Stan Wawrinka în primul tur, după ce elvețianul l-a învins și pe iarba de la Wimbledon, în aceeași fază a competiției. Wawrinka este jucătorul cu rezultate mai bune în Grand Slam-uri, cu trei trofee la activ, iar forma lui s-a îmbunătățit considerabil față de Londra, acolo unde semna o victorie în patru seturi în fața bulgarului. Tot aici a ajuns și Andy Murray, britanicul aflat în căutarea formei de altă dată. Murray – Del Potro poate fi un derby al turul trei care să scoată din cursă doi oameni dintr-un foc, dacă cei doi vor livra un meci thriller de cinci seturi, cu prelungiri.

 

Rafael Nadal va fi prezent și va oficia tragerea la sorți. Prima dată, se va trage tabloul feminin.

START în ceremonia de tragere la sorți.


  • România are șase reprezentante direct acceptate pe tabloul principal de la US Open 2018 – toate aflate între primele 75 de sportive ale lumii la începutul acestei săptămâni – Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan. Alexandra Dulgheru este singura tricoloră care mai poate ajunge pe main draw via calificări (detalii AICI).
  • Monica Niculescu a semnat, în 2017, cel mai bun rezultat al României pe tabloul principal de simplu feminin, cu o prezență în turul 3 (victorii la Mladenovic și Ana Bogdan, învinsă de Brady).
  • Ana Bogdan și Sorana Cîrstea sunt singurele tricolore care, în 2017, mai câștigau un meci pe tabloul principal, la fel ca Monica Niculescu.
  • De asemenea, România are un reprezentant la masculin – pe Marius Copil (82 ATP).

Simona Halep la US Open 2018: argumentele româncei

Semifinalistă în 2015 la New York, Simona intră în cursă cu un palmares excelent de 15 victorii și 2 înfrângeri în turneele de Mare Șlem pe 2018. Forma arătată în dubla Montreal – Cincinnati, concretizată cu titlu și finală, provocările trecute cu brio în zilele cu așteptări nesfârșite și apoi forcinguri condensate din pricina supra-aglomerării programului zugrăvesc portretul unei jucătoare care, deja, a adunat un capital enorm de încredere și are o aură din ce în ce mai evidentă în fața adversarelor sale, care îi știu de frică, la propriu. Simona a reușit să câștige și fără a fi la nivel maxim, a deținut controlul astfel încât antrenorul a  putut chiar să ofere o lecție în plus în meci, refuzând să coboare din lojă, deși fusese chemat, în momentul în care știa că lucrurile sunt în mâna româncei.

Fisura în armură din finala cu Bertens nu schimbă imaginea de ansamblu, chiar dacă românca a capotat în setul trei și a părut că oferă un nou episod de tipul celor care, la Miami în 2017, îl determina pe Cahill să spună – destul! – și să plece temporar din echipă. Retragerea de la New Haven, pusă pe seama nevoii de a proteja un tendon al lui Ahile care i-a dat bătăi de cap de mai multe ori, i-a oferit răgazul pentru regrupare, fiind bine integrată în logica în care funcționează jucătoarele în ultima săptămâână dinaintea unui Grand Slam.

Citește și: Epidemia retragerilor înainte de US Open a pus sub cod roșu întrecerea de la New Haven: învingătoarea Simonei o imită pe Halep și renunță să mai joace

Este adevărat, în topul caselor de pariuri, Simona Halep apare doar la poziția a treia în topul favoritelor pentru coroana de la US Open. Însă, promisiunile și motivele de optimism vin din parcursul cu 3 finale în ultimele patru turnee disputate, din echilibrul atins în 2018, plus faptul că, de departe, românca are cel mai eficient retur din circuit (49,9% puncte câștigate pe retur și 49,4% game-uri câștigate pe retur).

Deținătoarea trofeului US Open: Sloane Stephens (3 WTA)
Câștigătoare aflate la start: 6 (Serena Williams; Venus Williams – dublă campioană; Maria Sharapova; Sam Stosur; Angelique Kerber; Sloane Stephens)
Cele mai multe trofee: Serena Williams – 6
Premii în bani: 3.800.000 dolari – cecul campionilor de la simplu, 1.850.000 de dolari premiul finaliștilor, iar 54.000 de dolari răsplătesc prezența pe tabloul principal

Puncte de interes ale tragerii la sorți de la feminin

Serena Williams a fost propulsată pe lista capilor de serie până pe poziția 17, deși în clasamentul mondial este doar a 26-a. Chiar și așa, americanca ar putea întâlni o jucătoare din Top 16 încă din turul 3.

Johanna Konta, Victoria Azarenka și Svetlana Kuznetsova sunt cele mai periculoase jucătoare din afara listei capilor de serie. Britanica a coborât pe poziția 46, ca urmare a faptului că nu și-a apărat punctele la Wimbledon, bielorusa încă suportă consecințele bătăliei duse pentru custodia copilului în timp ce rusoaica – prezentă la Turneul Campioanelor cu doar doi ani în urmă! – a trecut printr-o operație la încheietură și a avut nevoie de wildcard pentru a fi prezentă pe tablou.

Aryna Sabalenka (25 WTA, Belarus) va fi în premieră cap de serie la un turneu de Mare Șlem – poziția 26. Ea deține un record interesant în circuit: cele mai multe victorii în set decisiv în sezon (16 victorii, în 23 de partide de trei seturi). De asemenea, urmașa Victoriei Azarenka ocupă locul doi în topul sportivelor cu cele mai multe minute petrecute pe teren în sezonul american de vară – 964 minute, fiind depășită doar de Simona Halep – cu 1.077 minute pe teren.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×