Simona Halep își cunoaște tabloul de la Dubai! Cu cine debutează și unde au trimis-o sorții în drumul spre trofeu
În ziua în care joacă finala de la Doha (Qatar) contra lui Elise Mertens (23 de ani, 21 WTA), Simona Halep și-a aflat tabloul de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), turneu de trei milioane de dolari care va începe săptămâna viitoare și la care Halep pornește la drum cu statutul de favorită trei la câștigarea trofeului.
Repartizată pe partea de sus a tabloului, una dominată de prezența liderului mondial Naomi Osaka, Simona va beneficia de un prim tur liber, apoi va da piept fie cu Eugenie Bouchard (24 de ani, 80 WTA), beneficiara unei invitații, fie cu Vera Lapko (Belarus, 20 de ani, 60 WTA). Dacă înfruntarea cu Lapko ar reprezenta o premieră, Simona a mai jucat de patru ori în carieră contra lui Genie: a învins-o de trei ori, ultima dată clar la Australian Open 2018, scor 6-2, 6-2, și a pierdut cel mai important meci, în minimum de seturi, în semifinalele Wimbledon 2014.
Pe partea de tablou a Simonei se află câteva dintre cele mai importante jucătoare din circuit. Începe cu Naomi Osaka, continuă cu Garbine Muguruza și Dayana Yastremska, noua senzație a tenisului feminin, dar și cu Donna Vekic sau Elina Svitolina, semifinalista de la Doha. Dacă se vor respecta calculele hârtiei, Simona ar trebui să repete, în turul al treilea, finala de la Doha cu Elise Mertens, apoi ar trebui să-i iasă în față fie Caroline Wozniacki, fie Aryna Sabalenka, a opta favorită a turneului. În semifinale ar trebui să dea peste Osaka sau Svitolina, iar în marea finală ar putea sta față în față cu Angelique Kerber, Karolina Pliskova, Kiki Bertens sau Petra Kvitova, favoritele de pe partea de jos a tabloului.
Mihaela Buzărnescu, cealaltă reprezentantă a României aflată pe tablou, va deschide cu un meci contra americancei de origine rusă Sofia Kenin și ar putea înfrunta, în turul al doilea, favorita 11, rusoaica Daria Kasatkina. Miki se află pe partea de tablou a lui Kiki Bertens și a Petrei Kvitova.