Simona Halep își scoate la licitație tricoul cu care a jucat semifinala de la Wimbledon. Banii vor fi donați în scopuri caritabile
Simona Halep (23 de ani) le dă o mână de ajutor copiilor grav bolnavi care au nevoie de sume uriașe de bani pentru tratamente. Celebra tenismenă din România s-a alăturat campaniei „Ajută copiii!” inițiată de „Viva Charity Gala” și a oferit spre licitație tricoul Adidas pe care l-a purtat in semifinala de la Wimbledon, jucată împotriva canadiencei Eugenie Bouchard (20 de ani).
Organizatorii campaniei țin licitația pe 6 noiembrie 2014, iar tricoul va avea prețul de pornire de 300 de euro. Se așteaptă însă ca suma să urce și să se obțină câteva mii de euro. Simona Halep a câștigat până acum peste 6 milioane de dolari din tenis. Numai în acest an, cel mai bun din cariera sa de până acum, i-au intrat în cont 4,5 milioane de dolari. Cea mai recentă performanță, finala de la Turneul Campioanelor, i-a adus Simonei un cec în valoare de 971.000 de dolari.
„În 2013 am terminat anul cu o victorie. Anul acesta nu am reușit, dar am pierdut în fața numărului unu mondial, asa că nu sunt tristă, ci foarte bucuroasă pentru rezultatul făcut”, a scris Simona pe pagina ei de Facebook după finala de la Singapore, pierdută cu 3-6, 0-6 în fața Serenei Williams.
Performanțele din tenis și pătrunderea între primele patru jucătoare ale lumii i-au adus Simonei în 2014 și un contract de imagine cu firma Adidas.
Campioană la venituri din publicitate este însă Serena Williams, care încasează anual peste 55 de milioane de dolari. Printre sportivii care câștigă sume fabuloase doar din imagine se mai află Usain Bolt, Tiger Woods, David Beckham, LeBron James.
Simona Halep a plecat joi într-o vacanță în care să-și încarce bateriile pentru sezonul viitor.
Articol realizat de Alexandra Derevici