Simona Halep, la cel mai slab debut de sezon din ultimii 3 ani! Românca și-a pierdut mult din încrederea cu care a evoluat în sezoanele trecute

Redactor:
Marius Hutu
Simona Halep, la cel mai slab debut de sezon din ultimii 3 ani! Românca și-a pierdut mult din încrederea cu care a evoluat în sezoanele trecute
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Miami, după ce a pierdut în trei seturi partida cu Timea Bacsinszky, scor 4-6, 6-3, 6-2. Reprezentanta României a pierdut astfel alte 175 de puncte în clasamentul WTA, raportat la evoluția de anul trecut, când tot la Miami a ajuns până în semifinalele turneului.

În cele două turnee de pe teritoriul Statelor Unite desfășurate în luna martie, la Indian Wells și la Miami, Simona Halep a dat ceva semnale că ar putea reveni la forma sportivă din anii precedenți, dar în ciuda unei semifinale, respectiv sfert de finală a arătat că se află încă departe de nivelul atins în perioada 2013-2015. În primul rând, românca și-a pierdut mult din încrederea cu care a evoluat în 2014 și în primele luni ale anului 2015, când își „hipnotiza” practic adversarele pe teren. Este suficient doar să privim cifrele în perioada ianuarie – martie 2015 vs ianuarie – martie 2016 pentru a remarca faptul că Simona are într-adevăr o problemă.

  • 24-2 (victorii – înfrângeri) era bilanțul Simonei Halep după turneul de la Miami în 2015
  • 9-7 (victorii – înfrângeri) este bilanțul Simonei Halep după turneul de la Miami în 2016

Un lucru evident despre starea de „disconfort” pe care Simona Halep o resimte în această perioadă, fie din cauza problemelor medicale, fie din cauza problemelor legate de ordin mental, a fost și la ultima discuție dintre jucătoare și Darren Cahill, în timpul partidei cu Timea Bacsinszky. În setul 3, într-un moment în care pierduse total controlul jocului, antrenorul australian a încercat să o repună pe Simona pe o trasă câștigătoare, doar că ea a primit toate indicațiile cu privirea în pământ. A fost probabil semnalul că a capitulat.

În sezoanele trecute, Halep chiar se evidențiase prin modul cum reușea să se mobilizeze în situațiile dificile și să întoarcă meciurile în favoarea ei. În 2016 are deja 4 meciuri pierdute în urma unor seturi decisive.

Judecând la rece tot parcursul în primele 3 luni ale anului, se poate constata faptul că Simona a fost în regres la toate turneele importante la care a luat parte față de 2015:

  • 2015 / 2016
  • Australia Open: sfert de finală / turul 1
  • Dubai / Doha: titlu / turul 2
  • Indian Wells: titlu / sfert de finală
  • Miami: semifinală / sfert de finală

În primele 3 luni din 2015, Simona Halep adunase deja 3000 de puncte, cu care se clasa pe locul 2 în WTA Race Singapore. În primele 3 luni din 2016, reprezentanta României a adunat doar 627 puncte, adică de aproape 5 ori mai puțin, cu care nu prinde Top 15! Simona se află, de altfel, la cel mai slab debut de sezon din ultimii 3 ani, având în vedere că și în 2014 ea avea după Miami o zestre destul de importantă de puncte (1723), cu care se clasa pe locul 5.

Din punct de vedere al ierarhiei la zi, Simona Halep va pierde locul 5 după Miami dacă Viktoria Azarenka se va califica miercuri seară în semifinalele turneului, în partida cu britanica Johanna Konta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×