Simona Halep la Roland Garros 2019 | Omul esențial din loja constănțencei dezvăluie ce-i trece prin minte unei jucătoare care trebuie să-și apere titlul pe praful roșu parizian. „A fost tensionată”

Corespondență din Paris 
 
Considerat drept unul dintre cei mai valoroși antrenori de tenis din România, Daniel Dobre are misiunea de a o ajuta pe Simona Halep să-și apere titlul la Roland Garros. Tehnicianul constănțencei a vorbit azi, la Paris, dezinvolt, despre ceea ce înseamnă să stai în colțul unui campion. Bun psiholog, Dobre știe cât de mult contează în tenisul actual partea mentală și consideră că eleva sa și-a ridicat nivelul gradual. 
 
„Bineînțeles că este o diferență la Grand Slam, ea vine acum și din postura câștigătoarei titlului”, a demarat Dobre.  „A încercat un pic să lase deoparte presiunea turneului, dar a fost greu începutul. A fost tensionată, iar toate meciurile, după cum vedem pentru toată lumea, sunt grele, dar pe măsură ce a înaintat a jucat mai bine, a căpătat încredere și cred că se apropie de forma maximă”, a continuat antrenorul bucureștean. 

Simona Halep o întâlnește miercuri, în sferturi, de la ora 15:00, live pe Eurosport, pe Amanda Anisimova, o jucătoare care reprezintă Statele Unite, dar născută din părinți ruși. 
 
„Având în vedere că primele două meciuri au fost grele și a fost testată din punct de vedere mental, nu este un dezavantaj acest lucru. Într-adevăr, puteai să ajungi în fazele superioare fără să pierzi set, dar poți ajunge într-o situație limită și poate cedezi. Având în vedere că a trebuit să lupte în primele două meciuri, nu este un dezavantaj. Jucătoarele au avut cam același stil de joc”, a încheiat Daniel Dobre. 

 

 

Publicat: 04 06. 2019, 18:19
Actualizat: 04 06. 2019, 18:20