Simona Halep, la un meci distanță de pierderea locului 2 WTA. Kvitova a avut emoții, dar e în finala de la Dubai

Petra Kvitova, a patra jucătoare a lumii, a avut emoții în meciul cu taiwaneza Su-Wei Hsieh (31 WTA), dar a câștigat, scor 3-6, 6-2, 6-4, și s-a apropiat la o victorie distanță de depășirea Simonei Halep în clasamentul mondial.

Cehoaica a început prost meciul cu jucătoarea din Taiwan, a permis două break-uri în primul set pierdut cu 6-3 în 33 de minute, dar, apoi, a pus ușor-ușor lucrurile în ordine. Mai atentă la serviciu, mai agresivă la retur, Petra a câștigat clar manșa a doua, 6-2, iar în decisivul care a durat 54 de minute s-a distanțat destul de greu, dar a câștigat cu 6-4. În cele din urmă, a fost 3-6, 6-2, 6-4 după două ore și 10 minute de joc, iar succesul o apropie pe Petra de locul al doilea al ierarhiei mondiale.

Calificată în finală, Kvitova are nevoie de o victorie în partida cu învingătoarea dintre Elina Svitolina și Belinda Bencic pentru a o depăși pe Simona Halep. Cu un succes, cehoaica ajunge la 5.920 de puncte, în timp ce jucătoarea noastră are 5.727 de puncte.

În pericol să piardă locul al doilea WTA după doar o săptămână, Halep se gândește doar la primul loc: „E abia a doua lună a anului, așa că e ok. Nu e rău deloc să fii a doua în lume. Mă bucur de moment, dar visez la numărul unu mondial”, a declarat Simona, joi, la finalul înfrângerii cu Belinda Bencic, din sferturile de finală ale turneului de la Dubai.

Publicat: 22 02. 2019, 17:39
Actualizat: 22 02. 2019, 17:40