Tablourile pincipale de simplu de la US Open 2019 sunt complete după ce s-au încheiat calificările, iar organizatorii au anunțat deja și programul pentru primele două zile! Simona Halep va evolua marți, în jurul orei 20:00, cu Nicole Gibbs.
Turneele de simplu debutează luni, de la ora 18:00, cu partida Zarina Diyas – Ashleigh Barty pe Arena centrală „Arthur Ashe”. Pe aceeași arenă va urma apoi Novak Djokovic, pentru ca apoi lumea tenisului mondial să asiste la blockbuster-ul primului tur, Serena Williams – Maria Șarapova. Această întâlnire a fost programată la ora 2:00 (în România).
Simona Halep intră în competiție în ziua a doua, în jurul orei 20:00, pe terenul „Louis Armstrong”, după jocul din turneul masculin Tsitsipas – Rublev.
România intră la US Open cu șase sportivi pe tablourile de simplu, dar în prima zi vor evolua doar Ana Bogdan, care va debuta chiar la ora 18:00, cu Harriet Dart, și Monica Niculescu (în jurul orei 19:30).
CITIȚI AICI programul sportivilor români în turul 1
În ziua a doua, alături de Simona Halep, vor mai evolua Mihaela Buzărnescu (ora 18:00), Marius Copil (în jurul orei 22:00) și Sorana Cîrstea (în jurul orei 00:00)
Simona Halep pornește din postura favoritei nr. 4 și are un culoar bun spre fazele superioare. Mulți specialiști văd chiar posibilă o finală Simona Halep – Serena Williams.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER