Simona Halep a câștigat încă o bătălie importantă pentru menținerea pe locul 2 WTA! Scenariile posibile la Australian Open

Simona Halep (România, 2 WTA) a reușit o victorie importantă, vineri, scor 6-3, 6-1 cu Veronika Kudermetova (Rusia, 36 WTA), în turul 3 la Australian Open.

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open 2021 și a făcut în același timp un pas important în lupta pentru menținerea pe locul 2 mondial. Naomi Osaka (Japonia, 3 WTA) este rivala care o poate devansa pe româncă după turneul de la Antipozi”.

Vestea bună este aceea că Simona Halep depinde doar de ea, în timp ce Naomi Osaka are nevoie să câștige titlul pentru a o depăși pe româncă în ierarhia mondială. Cele două s-ar putea confrunta în semifinalele turneului de Grand Slam desfășurat la Melbourne.

Simona Halep a câștigat, în fața Veronikăi Kudermetova, o bătălie importantă pentru menținerea pe locul 2 WTA

Există o singură variantă în care Simona Halep poate pierde locul 2 WTA după Australian Open: Naomi Osaka să triumfe la turneul pe care l-a mai cucerit în 2019! Victoria reușită de Simona în turul al treilea a fost crucială, întrucât o eventuală eliminare prematură a constănțencei i-ar elibera drumul niponei către titlu. Ținând cont că Osaka este singura jucătoare cu șanse să o întreacă pe Halep, românca nu poate părăsi podiumul WTA la finalul competiției.

Simona și Naomi s-ar putea duela în penultimul act, iar meciul ar fi extrem de important în lupta pentru poziția secundă. Simona Halep are de apărat 780 de puncte după semifinala atinsă anul trecut, așa că ar rămâne cu 7.255 de puncte dacă pierde în aceeași fază. De partea cealaltă, Naomi Osaka ar acumula 7.835 de puncte în cazul în care va câștiga titlul.

Locul 1 mondial este acontat de Ashleigh Barty indiferent ce se întâmplă la Australian Open

Atât Simona Halep, cât și Naomi Osaka au ajuns în optimile de finală, iar următoarele lor adversare sunt Iga Swiatek (Polonia, 17 WTA), respectiv Garbine Muguruza (Spania, 14 WTA). Simona va lupta pentru revanșă, după ce poloneza a învins-o cu 6-2, 6-1 la Roland Garros 2020.

Referitor la locul 1 WTA, nu mai există niciun dubiu în privința jucătoarei care îl va ocupa după Australian Open! Liderul Ashleigh Barty are 9.186 de puncte și nu mai poate pierde șefia clasamentului indiferent ce se întâmplă în continuare.

Publicat: 12 02. 2021, 14:51
Actualizat: 12 02. 2021, 15:17