Simona Halep, Maria Sharapova și Garbine Muguruza își unesc forțele pentru un scop comun! Campania în care s-au implicat cele trei vedete

World tennis number two Simona Halep (C) of Romania, Spanish player Garbine Muguruza (L) and Russian number three Maria Sharapova (R) attend the Official Draw Ceremony prior to the WTA Finals on October 23, 2015 in Singapore.,Image: 263583574, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 8 poze

Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din România, susține o campanie care luptă pentru promovarea diversității de gen, inițiată de Madison Keys, o importantă jucătoare de tenis din SUA. S-au alăturat inițiativei și vedete precum Maria Sharapova (Rusia) sau Garbine Muguruza (Spania).

Madison Keys (26 de ani), ocupanta locului 24 WTA, a creat o organizație non-profit numită Fearlessly Girl USA, cu scopul de a face o „lume a fetelor mai bună”. Săptămâna aceasta a sărbătorit cea de-a treia aniversare, iar mai multe jucătoare de tenis, între care Simona Halep (29 de ani), Maria Sharapova (33 de ani) și Garbine Muguruza (27 de ani), și-au arătat sprijinul pentru inițiativă.

Madison Keys a transmis un mesaj puternic: „Vreau să arăt lumii puterea bunătății și diferența pe care o putem face atunci când acționăm”, la care Simona Halep a reacționat imediat: „Un mesaj important acum mai mult ca oricând! Mulțumesc, Madison Keys, pentru toată munca depusă pentru a răspândi bunătatea”. 

Simona Halep, Maria Sharapova și Garbine Muguruza susțin o inițiativă care luptă pentru o lume a femeilor mai bună

Nu doar Simona Halep a susținut inițiativa lui Madison Keys, ci și Maria Șarapova, cvintuplă campioană de Grand Slam, care a postat un mesaj pe Twitter: „Despre lucrurile care contează cu adevărat. La mulți ani, Madison Keys!”. Garbine Muguruza s-a arătat și ea impresionată de campania colegei sale de circui: „Happy #KidnessWinsDay! Inițiativă minunată, Madison Keys! Putem face atât de multe concentrându-ne asupra binelui, fiind pozitivi și respectuoși unul față de celălalt. Bravo!”.

Madison Keys le-a mulțumit colegelor pe care așteaptă să le vadă și pe terenul de tenis, dar americanca nu se poate întâlni decât cu Garbine Muguruza la Roland Garros. Maria Sharapova este retrasă din activitate, în timp ce Simona Halep a declarat forfait pentru Grand Slam-ul parizian. „Cu inima grea, îmi anunț retragerea de la Roland Garros 2021! Din păcate, ruptura de la gamba stângă necesită o perioadă mai lungă de recuperare, iar timpul rămas este prea scurt”, a fost anunțul trist al Simonei Halep.

Publicat: 22 05. 2021, 15:03
Actualizat: 22 05. 2021, 15:53