Simona Halep, mesaj clar pentru iubitul ei: „E singurul vis care nu mi s-a îndeplinit încă” + Dezvăluiri din copilărie | VIDEO
Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a dezvăluit care este cel mai vis al ei în momentul de față, după două turnee de Grand Slam câștigate: Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019).
Nu mai este un secret faptul că Simona Halep își dorește să devină mamă, pentru că a declarat-o în nenumărate rânduri. Într-un interviu acordat recent, sportiva noastră a dezvăluit că își dorește să se căsătorească.
„Legat de profesie toate mi s-au îndeplinit, iar personal o să o spun, chiar dacă vor apărea un milion de articole pe această temă: singurul vis care nu mi s-a îndeplinit încă este să mă mărit. O să se întâmple într-o zi, dar nu cum spune presa, că eu în fiecare lună mă mărit. Asta mi-a mai rămas de îndeplinit și, bineînțeles, să devin mamă”, a spus Simona Halep, pentru tiebreak.ro.
Cum o răsplăteau părinții pentru victorii
Simona Halep a dat de înțeles că nu a fost un copil răsfățat nici măcar când venea vorba de succesul pe care îl obține la tenis. Părinții ei o răsplăteau pentru victoriile din meciurile de tenis tot cu materiale ce o ajutau în sportul ei.
„Părinții nu mi-au condiționat un cadou pentru un meci de tenis. Când câștigam câte un meci sau un turneu important, mergeam cu ei în oraș și îmi cumpăram ceva, dar tot strict pentru tenis. Primii bani câștigați din tenis au venit la turneele de 10.000 de dolari din România. I-am investit tot în mine”, a mai spus Simona Halep.
Adversarele care i-au pus probleme în copilărie
Simona Halep a vorbit și despre primele ei adversare și jucătoarele împotriva cărora îi era dificil să joace: „Când aveam 10-11 ani mă bătea foarte des Alexandra Damaschin. Toate meciurile contra ei erau grele. Schimba des ritmul și nu prea știam ce să fac împotriva ei. Și cu Alexandra Cadanțu meciurile erau strânse. Totul până la un anumit punct: când am reușit să le înving, a fost mult mai ușor mental să joc contra lor. Pentru a le învinge mi-am schimbat stilul de joc. Pe la 10 ani lucram cu Daniel Dragu, am început să fiu mult mai agresivă și să folosesc voleul drive. Asta m-a ajutat mult”