Simona Halep, mesaj emoționant după ce a fost anulat turneul de la Wimbledon. „Îmi vor lipsi iarba și echipamentul alb”. Cum încearcă sportiva să se protejeze de COVID-19
Simona Halep a fost personajul principal al unui material publicat în prestigiosul „The Times”. A povestit că este foarte tristă că s-a amânat turneul de la Wimbledon, dar a încercat să vadă și jumătatea plină a paharului. Va fi vreme de doi ani „campioana de la Wimbledon”.
Britanicii au făcut toate eforturile ca turneul londonez să nu fie anulat din cauza pandemiei de COVID-19. Competiția trebuia să se dispute în perioada 9 iunie -12 iulie, iar organizatorii s-au gândit la mai multe variante. Au studiat chiar și posibilitatea ca partidele să se joace fără spectatori. Până la urmă au luat decizia să-l anuleze. Este prima oară de la Al Doilea Război Mondial când se ia această hotărâre.
„Îmi va lipsi să revin pe Centre Court, scena finalei minunate de anul trecut. Îmi va fi dor să-mi văd numele pe perete și toate lucrurile frumoase de care beneficiezi odată intrat în clubul campionilor de la Wimbledon. Îmi va lipsi iarba, suprafața de care în sfârșit m-am îndrăgostit. Îmi va fi dor să port alb și de sentimentul de a face parte din uriașa istorie a ceea ce reprezintă Wimbledon”, a spus sportiva noastră în „The Times”.
Simona Halep are amintiri grozave de la Wimbledon. Anul trecut a câștigat turneul după o finală fabuloasă cu Serena Williams. Meciul a durat mai puțin de o oră.
„Într-o notă pozitivă, voi avea onoarea rară și specială de a fi campioană en-titre pentru doi ani la rând. Iubesc tradiția conform căreia campionii en-titre sunt mereu puși să joace pe Centre Court la primul meci din turneu, așa că sper să se întâmple asta anul viitor. Va fi un sentiment special pe care-l voi savura din plin”, a declarat Halep.
Simona Halep și donațiile pentru spitalele din România
Sportiva noastră a povestit că de când s-a întors din Dubai nu a mai plecat din țară și s-a concentrat doar pe programul de recuperare. A respectat cu strictețe recomandările autorităților și nu a ieșit decât foarte puțin din casă.
„E destul de terifiant ce se întâmplă în Europa. Am făcut o donație pentru echipament medical la spitale din București și Constanța și sfătuiesc pe toată lumea cu posibilități financiare să facă același lucru. Acest virus e ceva nou, ceva ce nu am întâlnit înainte.
Este important să ne amintim că tenisul nu este important în comparație cu un adversar care ne amenință viețile. La acest moment, nu vreau să speculez nimic cu referire la ce a mai rămas din sezonul actual. Trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt ele și să deținem controlul asupra acestui virus. Trebuie să lăsăm conducerea și staff-ul medical să-și facă treaba. Când totul va reveni la normal, atunci ne putem gândi iar la tenis.
Este șocant cât de repede se pot schimba prioritățile. Acum apreciem cât de norocoși suntem că putem să jucăm tenis și să ne câștigăm existența din asta. Sunt recunoscătoare pentru starea mea de sănătate, pentru familia mea, pentru prietenii pe care-i am. Trebui să luptăm contra acestui virus în fiecare zi. Vom câștiga această luptă dacă luptăm împreună și rămânem pozitivi!”, a mai declarat Simona Halep.