Simona Halep a câștigat la Dubai trofeul cu numărul 20 din carieră. 3 ore și 12 minute a durat finala pasionantă cu Elena Râbakina. În timpul partidei, jucătoarea din România a avut nevoie de trei ori de sfaturile antrenorului Artemon Apostu-Efremov. Darren Cahill a fost încântat de succes și i-a transmis un mesaj Simonei.
Simona Halep a învins-o în finala de la Dubai pe Elena Rybakina, locul 19 în clasamentul WTA. Jucătoarea din România l-a avut în tribună pe Artemon Apostu-Efremov. Antrenorul a coborât de trei ori la marginea terenului, iar sfaturile lui au ajutat-o pe Simona să câștige al doilea trofeu la Dubai.
Jucătoarea din România a primit un cec de 696.860 de dolari și 470 de puncte WTA, iar Darren Cahill a avut grijă să-i transmită un mesaj de felicitare jucătoarei aflate pe locul 2 WTA.
„Bravo, Simo! O excepţională demonstraţie de luptă de-a lungul întregii săptămâni împotriva unor adversare puternice. Forţa şi caracterul tău au răzbit. O săptămână superbă de antrenorat pentru Arti & Cosmin. Felicitări, băieţi!”, a scris antrenorul pe rețele sociale.
La rândul ei, Simona i-a transmis un mesaj lui Cahill. „Chiar dacă nu ai fost aici, cu noi, rolul tău este foarte important. Mulţumesc!”.
Darren Cahill a început cu Simona Halep pregătirea în acest an, dar acum se află cu familia, acasă, în Australia. Tehnicianul va reveni alături de jucătoare înainte de turneele de Indian Wels și Miami.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER