Simona Halep, mesaj superb pentru Alize Cornet, duă eliminarea de la Australian Open: „Ai fost mai puternică!”. Promisiunea româncei

Simona Halep, mesaj superb pentru Alize Cornet, duă eliminarea de la Australian Open: „Ai fost mai puternică!”. Promisiunea româncei
January 22, 2022, Melbourne, Australia: Simona Halep of Romania in action against Danka Kovinic of Montenegro during the third round at the 2022 Australian Open, WTA Grand Slam tennis tournament on January 22, 2022 at Melbourne Park in Melbourne, Australia - Photo Rob Prange/DPPI/LiveMedia.,Image: 655355394, License: Rights-managed, Restrictions: * China, France, Germany, Hungary, Italy And Spain Rights Out *, Model Release: no, Credit line: Profimedia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) a fost eliminată de la Australian Open de către Alize Cornet (32 de ani, locul 61 WTA), însă sportiva noastră a avut o reacție de mare campioană la adresa adversarei sale din Franța.

Simona Halep a pierdut în fața franțuzoaicei Alize Cornet cu scorul de 4-6, 6-3, 4-6, într-un meci care s-a jucat la Melbourne, în cadrul optimilor de finală, la 33 de grade Celsius și care a durat mai bine de două ore și jumătate.

La scurt timp după încheierea acestei partide, Simona Halep a avut o reacție de mare campioană la adresa adversarei sale.

Simona Halep, mesaj superb pentru Alize Cornet, duă eliminarea de la Australian Open

Sportiva noastră a felicitat-o pe Alize Cornet pentru calificarea în sferturile de finală la Australian Open și i-a promis că se va antrena din greu pentru a reveni mai puternică în cazul în care cele două jucătoare de tenis se vor întâlni din nou pe teren, într-o competiție.

„Ai fost mai puternică astăzi! Tot respectul pentru tine, Alize Cornet! Bucură-te de victorie! Mă voi antrena în continuare ca să fiu pregătită pentru un nou meci de trei ore, când ne vom întâlni din nou”, a scris Simona Halep, pe Instagram.

Alize Cornet, extrem de emoționată după ce a învins-o pe Simona Halep la Australian Open

La finalul partidei, Alize Cornet a izbucnit în plâns.

„Scuze că am fost atât de emoționată! Îți explic mai târziu de ce! Doamne, acum 13 ani am fost atât de aproape să joc un sfert de finală cu tine, iar acum iată-ne pe amândouă pe acest teren. E ceva incredibil! Iar bătălia pe care am avut-o cu Simona a fost una teribilă din cauza căldurii! Aproape că am murit pe teren! Am continuat să luptăm două ore și jumătate! Felicitări Simonei, pentru că știu că s-a chinuit, e o luptătoare, un exemplu pentru mine, iar să o înving astăzi este un vis devenit realitate!”, a spus Alize Cornet, după ce a învins-o pe Simona Halep.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Daniel Chican / Autor
Jurnalist sportiv cu o experiența de 30 de ani. Membru fondator al primelor televiziuni private din România, Canal 31 (primul canal Tv de sport din România), ProTV și Acasă Tv. Corespondent si trimis special, comentator, reporter și analist expert de tenis la cele mai mari turnee WTA, ATP și ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×