Simona Halep: „Mi-am dorit să fiu perfectă, dar am realizat că nu există perfecțiunea”

Obosită, dar fericită. Simona Halep a jucat la București pentru că și-a dorit neapărat să fie prezentă la primul turneu WTA organizat în România. A câștigat titlul cedând un singur set și a ridicat trofeul mov la capătul unei finale de doar 68 de minute, 6-1, 6-3, în fața italiencei Roberta Vinci, cap de serie numărul doi. Și totul a fost deosebit pentru Simona, la București: turneul, atmosfera, rezultatul, copiii de mingi și organizarea. „După trofeul câștigat acasă, mă simt împlinită”, a spus Simona, care nu a ascuns faptul că la finalul partidei a avut lacrimi în ochi.

După ce ultimele bucățele colorate aruncate în aer la finalul ceremoniei de premiere au atins zgura, lentilele fotografiilor au încremenit la finalul unei trageri prelungite, cu Simona Halep și trofeul BRD Bucharest Open în prim-plan, Simona s-a îndreptat către mingile întinse de fani și de copiii de mingi. După o jumătate de oră, campioana a părăsit în sfârșit Centralul, pentru a ajunge pe Semicentral, pentru o inedită conferință de presă organizată chiar pe zgura roșie. Ultima oprire pe un teren de tenis înainte de vacanța de o săptămână la mare – așa cum a spus chiar Simona, după o finală la Roland Garros, o semifinală la Wimbledon și un titlu obținut acasă.


Mă simt foarte bine, sunt foarte bucuroasă că am putut câștiga acest trofeu. A fost visul meu, mi-am dorit acest titlu pentru că a fost primul turneu din România și este un eveniment foarte mare pentru noi„, a spus prima câștigătoare a BRD Bucharest Open.

Astăzi am intrat pe teren un pic mai hotărâtă, mai pozitivă, și mi-a fost mai ușor„, și-a explicat succesul Simona Halep, vizibil obosită. „Au fost meciuri destul de grele, sunt mulțumită de cum am jucat, am avut câte un moment greu în fiecare zi și mă bucur că am reușit să trec peste”.


Nu vreau să mă ia lumea exemplu în fotbal, eu rămân la tenis

Adversarele Simonei consideră că mentalul și încrederea sunt principalele puncte forte ale jucătoarei clasate în prezent pe locul trei în lume. În plus, Simona adaugă din lista calităților marilor campioni, maturitatea. „Întotdeauna am căutat perfecțiunea, am vrut să fac ceva perfect, dar am ajuns la o concluzie… nu există perfecțiune. Sunt destul de împăcată cu modul în care mă antrenez, cum gestionez  momentele importante și atât de diferite. Pentru mine este foarte important să fiu apreciată de foștii mari sportivi„, spune tenismena de doar 22 de ani.

După al doilea turneu al sezonului și al optulea al carierei, Simona glumește când vine vorba despre colecția sa. „Am loc pentru trofee, în vitrină, dar dacă nu… mai facem alta dacă este cazul „. Deși este la doar patru titluri distanță de egalarea palmaresului Virginiei Ruzici,Halep este convinsă că îi va trebui și ei acel atât de important turneu de Mare Șlem, pentru a putea începe comparațiile. Și… „Nu vreau să mă ia lumea exemplu în fotbal, eu rămân la tenis„, spune Simona.

„Da, sunt stângace la picior”

În cel mai savuros moment al conferinței de presă, aplaudat de zecile de spectatori care au vrut să o vadă de aproape și în această postură pe Halep, din tribunele Terenului 1, Simona a explicat și de ce a trimis la finalul partidei mingile mari, în tribune, cu piciorul, așa cum de regulă o fac băieții la turneul jucat tot la Arenele BNR, dar în primăvară. „După ce zilele trecute am aruncat mingile în tribune cu mâna… m-a durut mâna. Așa că am decis să dau cu stângul… Da, sunt stângace la picior. Pur și simplu așa mi-a venit de mică să dau cu stângul, chiar dacă în rest sunt dreptace„, a povestit Simona.  

 

Publicat: 13 07. 2014, 22:06
Actualizat: 13 07. 2014, 22:17