Simona Halep – Natalia Vikhlyantseva 6-2, 6-2. Victorie clară și calificare în sferturile de finală pentru româncă

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Shenzen, după victoria clară, scor 6-2, 6-2, obținută în fața Nataliei Vikhlyantseva din Rusia. Numărul 3 WTA a avut nevoie de doar 63 de minute pentru a trece de adversara de 18 ani, iar în faza sferturilor de finală va juca cu învingătoarea partidei Alexandra Krunic (Serbia) – Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia).

Pentru Simona, meciul de miercuri a arătat mai degrabă ca un antrenament cu public. După evoluția mai puțin convingătoare din primul tur, românca a început mult mai bine meciul din faza optimilor de finală, a câștigat clar primele patru game-uri și a închis setul foarte repede, după 29 de minute, cu scorul de 6-2.

Setul secund s-a desfășurat în aceleași condiții. Halep a dominat jocul din spatele terenului, a fost jucătoarea agresivă în momentele mai importante și s-a impus din nou clar, tot 6-2. Halep a încheiat meciul cu trei ași, două duble greșeli, un singur game cedat pe propriul serviciu și un procentaj de 68% puncte câștigate cu prima servă. Mâine, constânțeanca pornește din nou ca favorită în meciul din sferturi, indiferent de numele adversarei.


09:36 Game, set și meci Simona Halep, 6-2, 6-2. Victorie facilă pentru Simona, care încheie meciul la a treia șansă, cu un as. De doar 63 de minute a avut nevoie românca pentru a trece de Vikhlyantseva.

09:32 Break Halep, 5-2. Tânăra rusoaică oferă cadou după cadou, Halep joacă excelent în defensivă și încheie un punct superb cu forehand-ul în lungul liniei. Este 5-2, Simona are avantaj de două break-uri în manșa secundă și va servi în câteva momente pentru câștigarea meciului.


09:28 Game Halep, 4-2. Cu prima servă la un nivel foarte bun, Simona nu a avut nicio emoție în game-ul al șaselea al setului secund, pe care l-a căștigat la 15. Calmă, Simona mai are nevoie de doar două game-uri pentru a câștiga meciul.


09:26 Perioada de acalmie a constănțencei nu a durat deloc mult. Ajutată de reverul în cross, Halep a căștigat un punct foarte lung, probabil cel mai spectaculos al meciului, la 30-30, apoi a profitat de o dublă greșeală a adversarei și a obșinut un nou break. 3-2 pentru Simona, care urmează să servească.


09:23 Break Vikhlyantseva, 2-2. Simona greșește ceva mai mult, lucru pe care nu l-a făcut până acum, iar rusoaica profită și câștigă pentru prima dată pe serviciul numărului 3 WTA.


09:19 Break Halep, 2-1. Simona pune presiune atât cât trebuie pentru a se instala și la conducerea setului secund. Joacă agresiv pe proria servă, egalează fără emoții la 1, apoi câștigă din nou pe serviciul rusoaicei. Românca se mișcă foarte bine în teren, o plimbă foarte mult stânga-dreapta pe adversara sa, iar greșelile tinerei rusoaice vin oarecum logic.


09:13 Game Vikhlyantseva, 1-0. După un game strâns, cel mai lung al partidei, în care Halep a ratat de trei ori șansa de a câștiga din nou pe serviciul adversarei, rusoaica ajunge pentru prima dată în avantaj. Totuși, chiar dacă are lovituri foarte bune din spatele terenului și un joc foarte bun pentru vârsta sa, lipsa experienței o trage în jos pe rusoaică. Simona nu joacă la capacitate maximă și dă impresia că vrea să facă minimum necesar pentru a obține această victorie.


09:04 Set pentru Simona, 6-2. După doar 29 de minute, constănțeanca se impune fără emoții în primul set pe care l-a dominat de la un capăt la celălalt. Cu două break-uri reușite și fără să-și cedeze serviciul, Halep ia o opțiune serioasă pentru câștigarea partidei. În tribune răsare și un steag al României, semn că Halep este iubită și în China.


08:58 5-1 pentru Simona, care mai are nevoie de un singur game pentru a câștiga primul set. În game-ul 6, rusoaica a condus cu 30-15 pe serviciul lui Halep, dar românca s-a redresat rapid, a lovit foarte agresiv și și-a adjudecat următoarele trei puncte și game-ul.


08:50 Break Halep, 3-0. Vine și al doilea game câștigat de a treia jucătoare a lumii pe serviciul adversarei. De data asta ceva mai lejer, la 15. Primele trei game-uri foarte bune din partea Simonei, care s-a instalat la conducerea meciului, lovește foarte bine de pe linia de fund și, în ciuda unor greșeli la începutul meciului, are partida sub control. Urmează un nou game bun, câștigat la 30, iar scorul ia proporții: 4-0 în primul set.


08:46 Game ceva mai lung pe serviciul Simonei, care salvează cinci posibilități de break ale adversarei și se distanțează la 2-0.


08:38 Break Halep, 1-0. Simona a greșit primele două retururi, rusoaica a condus cu 30-0 și 40-15, dar o dublă greșeală și două erori cu forehand-ul au adus primul break al meciului în dreptul româncei. Început foarte bun.


08:33 Rusoaica a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească. Partida va începe în câteva momente.


08:25 Deși are doar 18 ani, rusoaica a disputat deja 3 partide în compania jucătoarelor din România, câștigând doar una. Mai întâi a fost învinsă de Edina Gallovits, la un turneu ITF pe zgură, în Statele Unite, după care au urmat două întâlniri cu Patricia Țig, în două săptămâni consecutive, la începutul lunii trecute, pe hard-ul din Mexic. Jucătoarea din România a câștigat primul meci, în trei seturi, dar Vikhlyantseva și-a luat revanșa la un interval de o săptămână, cedând doar 5 game-uri.


08:15 Zvonareva a reușit o revenire spectaculoasă în setul secund, de la 2-5 la 7-6, astfel că meciul Simonei Halep va începe în jurul orei 08:30. Să ne concentrăm puțin asupra adversarei de astăzi, o jucătoare care nu spune foarte multe iubitorilor tenisului. Are aproape 18 ani, se află pe locul 588, cel mai bun al carierei, iar cea mai bună performanță este o finală la un turneu ITF din Statele Unite, la începutul lunii octombrie 2014. Nici la junioare nu a impresionat, reușind să ajungă anul trecut doar până în turul al treilea al turneului de la Roland Garros.

Diferențele dintre Simona și adversara de astăzi sunt uriașe:


 


07:45 Meciul Simonei este programat al doilea pe cea mai importantă arenă din complexul care găzduiește turneul de la Shenzen, după cel dintre rusoaica Zvonareva și Buyukakcay. Cândva jucătoare de top 10, Zvonareva s-a impus în primul set, scor 6-3, dar este condusă în al doilea cu 5-2. Cum există mari șanse ca partida celor două să aibă nevoie de un set decisiv pentru a se decide câștigătoarea, Simona va avea de așteptat până va intra pe teren.


07:35 Bună dimineața! Sunt Cristian Voicu și în următoarele ore vom comenta împreună al doilea meci al Simonei Halep pe hard-ul de la Shenzen, China. După o primă partidă puțin ezitantăt, în care a avut nevoie de trei manșe pentru a trece de Annika Beck, numărul 3 WTA pare să aibă astăzi o misiune ceva mai ușoară. O va întâlni pe Natalia Vikhlyantseva, jucătoare care nu a împlinit înca 18 ani, clasată pe locul 584 WTA, ajunsî pe tabloul principal grație unui wild card primit din partea organizatorilor.


Favorită numărul unu a turneului din China, Simona Halep a rămas singura româncă aflată în cursa spre fazele finale, după ce Monica Niculescu, Irina Begu și Alexandra Dulgheru s-au recunoscut învinse încă din prima manșă.


Nici Simona nu se află în cea mai bună formă, dovadă în acest sens fiind partida din manșa inaugurală, când a trecut in-extremis de Annika Beck (4-6, 6-4, 6-3). Totuși, partida de miercuri, în fața unei jucătoare cu foarte puțină experiență ar trebui să fie prilejul perfect pentru ca jucătoarea din Constanța să își regleze mecanismele din joc. În special serviciul a fost precar în disputa cu Beck, Halep comițând nu mai puțin de 10 duble greșeli, astfel că va trebui să se axeze în primul rând pe acest aspect.

Din punct de vedere fizic, sportiva noastră se simte excelent, mărturie fiind postarea de pe pagina personală de Facebook. În ciuda faptului că a stat pe teren două ore, Simona simte că a acumulat suficientă energie pentru a reuși în viitorul apropiat performanțele cu care ne-a obișnuit. „După o vacanță frumoasă, ne-am încărcat bateriile și suntem pregătiți să o luăm de la capăt, odihniți și cu încredere„, a spus sportiva numărul unu a României în 2014, pe rețeaua de socializare mai sus menționată.


Deși are doar 17 ani, Vikhlyantseva are un fizic de invidiat

Cine e Natalia Vikhlyantseva?

Jucătoarea din Rusia este slab poziționată în ierarhia mondială, 588 WTA, dar acest fapt e generat în principal de vârstă, mulți specialiști considerând-o viitoarea Șarapova. Vikhlyantseva a trecut în primul tur de o jucătoare clasată în Top 100 WTA, Anna-Lena Friedsam (Germania, 85 WTA), cu scorul de 2-6, 6-3, 6-3. Victoria obținută de Natalia a venit chiar la primul ei meci într-un turneu din calendarul WTA. Rusoaica are numai 17 ani, a câștigat puțin peste 4.000 de dolari din tenis, și a intrat pe tabloul principal grație unui wild-card oferit de organizatori.

  • În cazul în care o va învinge pe rusoaică, Simona Halep ar urma să joace în sferturile de finală împotriva cîștigătoarei din disputa Aleksandra Krunic – Anna Schmiedlova.
     

2 români s-au impus în 2014 la Shenzen. Tecău, în competiția de dublu masculin, alături de Jean-Julien Rojer, iar Monica Niculescu la dublu feminin, unde a făcut pereche cu Klara Zakopalova

Publicat: 06 01. 2015, 20:39
Actualizat: 07 01. 2015, 09:46