Simona Halep, nominalizată la titlul de jucătoarea lunii septembrie! Cine sunt contracandidatele româncei
Simona Halep a fost nominalizată la titlul de jucătoarea lunii septembrie, după seria impresionantă de victorii reușită în circuitul profesionist de tenis.
Asociația Tenisului Feminin (WTA) a nominalizat-o pe Simona Halep la titlul de jucătoarea lunii septembrie, grație faptului că eleva lui Darren Cahill a cucerit turneul de la Roma, pe 21 septembrie, scor 6-0, 2-1 (abandon) în finala cu Karolina Pliskova (6 WTA).
Simona Halep se luptă cu Naomi Osaka și Viktoria Azarenka pentru premiul de jucătoarea lunii septembrie
Trei foste ocupante ale locului 1 mondial se află în cursa pentru premiul care va fi decernat de WTA! Alături de Simona, în sondajul respectiv au mai fost incluse Viktoria Azarenka din Belarus și Naomi Osaka din Japonia. Contracandidatele Simonei și-au disputat finala de la US Open, pe 12 septembrie, iar nipona s-a impus cu 1-6, 6-3, 6-3. De partea cealaltă, Halep a absentat de la Flushing Meadows, dar a făcut spectacol pe zgură! Constănțeanca a triumfat la Roma în luna septembrie, iar pe 4 octombrie și-a încheiat seria de 17 victorii consecutive, după 1-6, 2-6 cu Iga Swiatek, în optimile de la Roland Garros.
Simona Halep a mai fost desemnată jucătoarea lunii de două ori în acest sezon
Jucătoarea lunii septembrie va fi aleasă în urma voturilor exprimate de fani pe site-ul WTA. Jurnaliștii WTA au remarcat evoluția Simonei de la Foro Italico, lăudând-o în special pentru succesul superb din semifinala cu Garbine Muguruza, scor 6-3, 4-6, 6-4: „Simona Halep a revenit pe zgură cu stil, cucerind coroana la Roma, după un thriller excepțional câștigat în fața Garbinei Muguruza”. Simona Halep a mai fost desemnată jucătoarea lunii în dou rânduri în 2020, atât în februarie, cât și în august. Sofia Kenin a luat și ea un premiu similar, în ianuarie, pentru ca în restul lunilor să nu mai fie decernat niciun premiu din cauza pandemiei.
Simona Halep a încheiat sezonul pe locul 2 mondial, în spatele australiencei Ashleigh Barty, care nu s-a mai înscris la vreun turneu din luna februarie.