Simona Halep, favorita principală a turneului Premier Mandatory de la Miami (SUA), va avea o adversară accesibilă în primul tur. În schimb, Serena Williams va debuta împotriva celei mai în formă jucătoare din circuit.
Debut lejer pentru Simona Halep la Miami: adversară îi va fi Veronica Cepede sau o jucătoare din calificări
Luni dimineață a avut loc tragerea la sorți a turneului de la Miami (20 martie – 1 aprilie), iar Halep se poate declara norocoasă! Simona va întâlni o adversară mult mai slabă, indiferent dacă aceasta va fi Veronica Cepede (Paraguay, 78 WTA) sau o jucătoare venită din calificări. Halep are statut de cap de serie 1 și va evolua direct în turul secund al competiției de 8 milioane de dolari.
Cu cine ar putea juca Simona mai departe
Halep, care anul trecut a ajuns în sferturi la Miami, are așadar răgaz să-și revină după înfrângerea usturătoare din semifinalele turneului de la Indian Wells (3-6, 0-6 cu Naomi Osaka). Privind în ansamblu, culoarul de la Miami este unul favorabil, Simona putând să o înfrunte în turul 3 pe Agnieszka Radwanska. Poloneza este ieșită din formă, ocupând locul 30 pe lista capilor de serie.
Traseul virtual al Simonei Halep, dacă favoritele își câștigă meciurile:
Turul 1 – bye; Turul 2 – Veronica Cepede sau o jucătoare din calificări; Turul 3 – Agnieszka Radwanska (faorită 30); Optimi – Madison Keys (favorită 14); Sferturi – Karolina Pliskova (favorită 5); Semifinale – Garbine Muguruza (favorită 3); Finală – Caroline Wozniacki (favorită 2).
Meci incredibil în primul tur: Serena Williams vs Naomi Osaka
Serena Williams (491 WTA) va avea un prim tur infernal la turneul pe care l-a mai câștigat de 8 ori în carieră! Americanca posesoare a unui wild card se va duela cu Naomi Osaka (22 WTA), sportivă care duminică a triumfat la Indian Wells, adjudecându-și primul trofeu al carierei (6-3, 6-2 în finala cu Daria Kasatkina). Serena și Naomi nu se află pe aceeași jumătate de tablou cu Simona, astfel că românca a scăpat de cele două până în finală.
Cîrstea a prins lista capilor de serie și va evolua direct în turul secund, adversare accesibile pentru Buzărnescu și Begu
Sorana Cîrstea a prins in extremis lista capilor de serie, fiind a 32-a favorită de la Miami! Tenismena din Târgoviște va juca în manșa secundă contra lui Su-Wei Hsieh (Taipei, 61 WTA) sau a unei sportive din calificări. Mihaela Buzărnescu (39 WTA) o va înfrunta pe Kirsten Flipkens (Belgia, 71 WTA) în turul I, în timp ce Irina Begu (37 WTA) se va lupta în aceeași fază cu o jucătoare venită din calificările în care va lua startul și Monica Niculescu (70 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER