Simona Halep (25 ani) a triumfat în finala de la Madrid, după ce s-a impus în trei seturi în fața franțuzoaicei Kristina Mladenovic, scor 7-5, 6-7, 6-2, după 2 ore și jumătate de joc. În urma acestei performanțe, românca își apără titlul de anul trecut și revine pe poziția a patra în clasamentul WTA.
„Acest trofeu este destul de greu, dar e prea frumos ca să îl las din mână. Felicitări Kristina, îți doresc să ajungi în top 10 în acest an, suntem abia la jumătatea sezonului și ai jucat foarte bine până acum„.
„Acest turneu reprezintă un loc special pentru mine, mă simt ca acasă și vă mulțumesc vouă pentru asta, pentru că ați fost aici și m-ați susținut toată săptămâna„.
#ATPExtra 🎾 Kristina Mladenovic s’incline en finale de l’Open de Madrid face à Simona Halep ! pic.twitter.com/sr8k7UrTPf — beIN SPORTS (@beinsports_FR) 13 mai 2017
#ATPExtra 🎾 Kristina Mladenovic s’incline en finale de l’Open de Madrid face à Simona Halep ! pic.twitter.com/sr8k7UrTPf
— beIN SPORTS (@beinsports_FR) 13 mai 2017
Simona a ținut să adreseze câteva cuvinte și echipei sale și l-a strigat pe antrenorul său, pe care nu îl găsea cu privirea. „Darren, unde ești? Mulțumesc pentru că ai trecut peste ceea ce s-a întâmplat la Miami și ai fost alături de mine în această săptămână. De asemenea, aș vrea să îi mulțumesc tatălui meu, care este poate prea nervos în timpul meciului, mulțumesc familiei și tuturor celor care au fost alături de mine de-a lungul acestei săptămâni„.
Pe final de discurs, românca a declarat zâmbind că deja așteaptă să revină la turneul care i-a adus cele mai mari realizări în carieră.”Abia aștept să mă întorc aici anul viitor„.
Articol scris de Emma Bârsan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER