Simona Halep o va întâlni pe Shelby Rogers, în turul al treilea al US Open
Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, va evolua în turul al treilea al US Open cu americanca Shelby Rogers, locul 154 WTA, venită din calificări, care a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-4, pe japoneza Kurumi Nara, locul 82 WTA, în manșa secundă a competiției, după o oră și 36 de minute de joc.
Rogers, 22 de ani și fostă ocupantă a locului 70, aflată acum la cea mai bună performanță la un Grand Slam, nu a mai întâlnit-o pe sportiva din Constanța până în prezent.
Simona Halep, cap de serie numărul 2, a trecut, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, de ucraineanca Katerina Bondarenko, poziția 104 WTA, sportivă venită din calificări, românca egalându-și performața de anul trecut, calificarea în turul al treilea al US Open.
Cea mai bună performanță din cariera Simonei Halep la US Open este calificarea în optimile de finală, în 2013.