Simona Halep, oficial pe locul 5 în lume. Românca se va lupta cu Agnieszka Radwanska pentru un loc în finala de la Indian Wells

Simona Halep va ocupa, începând de luni, locul 5 mondial, o performanță ce nu a mai fost reușită de nici o jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975.

Halep, acum pe locul 7 WTA, și-a asigurat prezența în Top 5 WTA în urma victoriei reușite miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells și după eliminarea jucătoarei Jelena Jankovic din Serbia, în aceeași fază a competiției.

Românca a învins-o într-o oră pe australianca Casey Dellacqua, scor 6-2, 6-2, în timp ce Jankovic a fost eliminată de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA, după un meci care a durat mai mult de două ore și jumătate și care s-a încheiat cu scorul de 7-5, 2-6, 6-4.

Halep și Radwanska se vor întâlni, vineri, în semifinalele turneului Indian Wells. Scorul întâlnirilor directe este de 3-2 în favoarea polonezei, dar sportiva din Constanța a câștigat ultimele două partide, la Roma, în 2013, și la Doha, anul acesta.

La 24 februarie, Simona Halep a ocupat în premieră locul 7 în ierarhia mondială, egalând cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanță realizată de Irina Spîrlea din 1997.

Asociația jucătoarelor profesioniste de tenis, Women’s Tennis Association, a luat naștere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975. WTA reunește astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de țări, care concurează anual în 54 de turnee WTA și patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de aproximativ 120 de milioane de dolari.

Competiția de la Indian Wells (California, SUA), cea mai mare după cele de Grand Slam, este de categorie Premier Mandatory și are premii totale de aproape 6 milioane de dolari. Câștigătoarea acestui turneu este recompensată cu un milion de dolari și cu o mie de puncte WTA, iar finalista primește 500.000 de dolari și 650 de puncte WTA.

Mediafax

Publicat: 13 03. 2014, 09:23
Actualizat: 13 03. 2014, 10:14