Simona Halep (România, 30 de ani) se află pe locul al doilea într-un top care nu îi face cinste, cel al retragerilor de la turneele de tenis din sezonul recent încheiat.
Simona Halep a fost chinuită de accidentări în 2021, astfel că s-a retras din cadrul mai multor turnee importante. În topul respectiv au fost contabilizate doar retragerile care au avut loc după stabilirea tablourilor de concurs.
Simona a înregistrat un număr de patru abandonuri în sezonul recent încheiat, retrăgându-se de trei ori înainte de startul meciului și o singură dată în timpul partidei. Românca se află, astfel, pe locul al doilea în ceea ce privește retragerile de la turnee, lider absolut fiind bielorusa Victoria Azarenka – 5 abandonuri.
Simona Halep a fost inclusă într-un top care nu îi face cinste, după ce a abandonat în cadrul a patru turnee din sezonul 2021! Românca s-a retras înaintea meciului cu Anastija Sevastova (Letonia) din turul 3 la Miami (SUA), apoi a abandonat în timpul partidei cu Angelique Kerber (Germania) din turul doi la Roma (Italia), după ce s-a accidentat grav la gambă. Au urmat retragerile de la Cincinnati (SUA) – înaintea meciului din turul secund cu Jessica Pegula (SUA), respectiv înaintea semifinalei cu Jaqueline Cristian (România) de la Linz (Austria).
Accidentările nu i-au dat pace Simonei Halep, fostul lider WTA ratând obiective importante în 2021 din cauza problemelor fizice! Simona a suferit accidentări în nu mai puțin de cinci zone diferite ale corpului în acest sezon – spate, umăr, gambă, coapsă și genunchi. Simona se află la egalitate cu Danielle Collins (SUA) și Tereza Martincova (Cehia), care s-au retras de asemenea de la patru turnee de tenis din 2021! Urmează Karolina Muchova (Cehia), Petra Kvitova (Cehia) și Jill Teichmann (Elveția), cu câte trei abandonuri în sezonul recent încheiat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER