Presa internațională a notat, vineri, după ce Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă de Serena Williams în semifinalele Miami Open, că meciul dintre cele două a fost epic, un test dur pentru americancă, și că mulți gândesc acum că sportiva română poate deveni marea rivală a liderului WTA.
„După o luptă aprigă, Williams se impune în fața lui Halep la Miami”, a notat tennisnow.com. „Serena Williams a supraviețuit unei riposte dure a Simonei Halep și a acces în finală. Williams s-a forțat din toate puterile pentru a o face KO pe Simona Halep în primul set al semifinalei lor de la Miami, dar Halep a determinat-o pe Williams să joace trei seturi și a fost aproape să-i administreze o înfrângere. În cele din urmă Williams a trecut de Halep, scor 6-2, 4-6, 7-5, obținând a 20-a victorie consecutivă. Felul în care joacă i-a făcut pe mulți să considere că românca poate fi marea rivală a lui Williams în anii următori. Rămâne de văzut dacă va fi așa, dar chiar și posibilitatea ca o jucătoare să amenințe supremația lui Williams este o veste pentru WTA, circuit în care Williams a doborât multe «pretendente la tron» în ultimii ani„, adaugă sursa citată.
„Duelul ar fi trebuit să aibă loc luna trecută în California, la Indian Wells. Dar în sfârșit seria de victorii a Serenei Williams a coincis cu cea a Simonei Halep, și a meritat așteptarea. Am asistat la lovitură după lovitură. A fost dictarea lui Williams împotriva îndemânării lui Halep în a dactilografia. Și Williams a reușit să găsească soluții pentru a se impune”, menționează și New York Times.
Miami Herald notează că Serena Williams și-a dorit să o învingă pe Halep mai ales pentru că românca era ultima sportivă care s-a impus în fața ei, anul trecut, la Turneul Campioanelor. „Comunitatea română din Florida a făcut tot ce a putut pentru a o împinge pe Simona Halep în finala de la Miami Open, scandând «Si-Mo-Na!» în tribune în timpul semifinalei de joi seară. A ajutat-o să ajungă în al treilea set. Dar când conta cel mai mult, în ultimele ghemuri, decisive, Serena Williams a fost prea puternică și a învins cu 6-2, 4-6, 7-5. Williams era motivată în mod special să o învingă pe Halep, deoarece românca era ultima persoană care a învins-o (6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor, în noiembrie 2014), înainte ca sportiva americană să reușească o serie de 19 victorii„.
„Serena Williams pune capăt parcursului Simonei Halep către finala Miami Open„, a scris tennisworldusa.org, adăugând că americanca a ajuns în finală după „un test dur” din partea Simonei Halep.
„Serena Williams în forță„, a titrat L’Equipe. „După un prim set ușor, Serena Williams a trebuit să se forțeze pentru a o învinge pe Simona Halep, într-o atmosferă electrizantă. Williams va avea acum posibilitatea de a câștiga pentru a opta oară trofeul la Miami, sâmbătă, în finala cu sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, care, spre deosebire de Halep, nu a învins-o niciodată„, notează jurnalul francez.
„Americanca și Simona Halep au oferit publicului din Miami un spectacol superb în semifinale. Și în ciuda rezistenței sale frumoase, românca a fost învinsă de numărul unu mondial”, scrie Le Figaro.
Agenția spaniolă EFE, citată de As, notează că Simona Halep „i-a complicat viața” Serenei Williams în semifinale.
„Serena Williams a câștigat un meci epic, Simona Halep învinsă la fotofinish”, a notat tennisworlditalia.com. „Spectacol mare în a doua semifinală a turneului, un meci foarte frumos„, adaugă sursa citată.
Simona Halep, locul 3 WTA, a ratat calificarea în finala turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, de numărul 1 mondial, americanca Serena Williams, în semifinalele competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER