Simona Halep, prima în preferințele fanilor, a pierdut premiul WTA pentru jucătoarea anului. Serena Williams, votată masiv de jurnaliști
Serena Williams (33 de ani) a câștigat titlul de „jucătoarea anului 2014”, premiu acordat de Asociația Feminină a Tenisului (WTA) celei mai bune jucătoare a sezonului tocmai încheiat. Americanca a primit cea mai importantă distincție din tenisul feminin, după o luptă strânsă cu Simona Halep (România, 23 de ani).
Simona a fost preferata fanilor în proporție de 48%, față de numai 21% în dreptul Serenei, însă voturile jurnaliștilor din întreaga lume s-au dovedit decisive. Williams, care a cucerit un singur titlu de Grand Slam în 2014 (US Open), a fost aleasă de 36 de ziariști, dintr-un număr total de 58 care și-au exprimat votul.
Williams (1 WTA) a câștigat de șase ori premiul pentru jucătoara anului, în anii 2002, 2008, 2009, 2012, 2013 și 2014, și doar două foste legende o devanseasă la acest capitol: Steffi Graf (Germania), cu 8 distincții, și Martina Navratilova (SUA), cu 7 astfel de premii.
Simona Halep a triumfat în două turnee WTA în 2014, Doha (Qatar) și București (România), în timp ce Serena s-a impus la Brisbane (Australia), Stanford (SUA), Miami (SUA), Roma (Italia), Cincinnati (SUA), US Open (SUA) și Turneul Campioanelor (Singapore). La competiția din Singapore, Halep i-a administrat una dintre cele mai dure înfrângeri lui Williams, umilind-o cu 6-0, 6-2 în faza grupelor. Americanca și-a luat revanșa în finală și a învins-o pe finalista de la Roland Garros cu 6-3, 6-0.
Chiar și o clasare pe locul doi în cursa pentru titlul de jucătoarea anului este onorantă pentru a treia jucătoare a lumii, ținând cont că au mai fost nominalizate și Maria Șarapova (Rusia), Ana Ivanovic (Serbia), Petra Kvitova (Cehia) sau Na Li (China).
Stiați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?