Simona Halep, prima reacție după victoria cu Irina Begu de la Roland Garros. „Mă bucur că am câștigat în două seturi și că nu a fost un meci mai lung”
Simona Halep a reușit a 16-a victorie consecutivă și s-a calificat în turul trei de la Roland Garros. 6-3, 6-4 s-a terminat partida din turul doi în care a înfruntat-o pe Irina Begu. În următoarea partidă, jucătoarea aflată pe locul doi WTA se va lupta cu Amanda Anisimova.
Simona Halep a avut nevoie doar de două seturi pentru a trece de Irina Begu, în meciul „prieteniei”. Meciul s-a terminat cu 6-3, 6-4. Jucătoarea aflată pe locul doi WTA a părut foarte obosită la finalul partidei, iar în interviul acordat la finalul meciului a lăudat-o pe Begu.
„A fost un meci greu, Irina a jucat foarte bine, am simțit meciul greu. A servit foarte puternic și nu puteam să returnez. Tot ce contează e că am reușit să câștig în două seturi. Îmi simt picioarele puțin cam grele din cauza terenului, dar e plăcut să joci aici și deja mă gândesc la runda următoare”, a declarat Simona Halep.
Simona Halep își dorește revanșa cu Amanda Anisimova
Sportiva noastră o va înfrunta în turul următor pe Amanda Anisimova, o jucătoare în fața căreia are o revanșă de luat după înfrângerea de anul trecut. Partida s-a desfășurat chiar la Roland Garros, în „sferturile” competiției.
„Sper să continui seria victoriilor. Am jucat cu ea și anul trecut și am pierdut. Sper ca de data aceasta să joc mai bine și să câștig. Mă bucur foarte tare că sunt aici și sper să câștig și următoarea partidă”, a mai spus Halep.
Pe lângă antrenorul Darren Cahill, Simona Halep a avut și un alt susținător la această partidă. Un fan, cu o mască în culorile României, i-a aplaudat succesul.
„Este un mare fan al meu. Și mă bucur că este aici”, a explicat jucătoarea din România.