Simona Halep a început antrenamentele la Roland Garros. Jucătoarea din România este foarte încrezătoare că va reuși o figură frumoasă la turneul francez. Jurnaliștii îi acordă o atenție deosebită. Sportiva aflată pe locul doi WTA este principala favorită a competiției și le-a spus că se simte foarte bine. Doar cu frigul se împacă mai greu.
Simona Halep a câștigat toate partidele din ultimele 8 luni. Jucătoarea din România este foarte încrezătoare după ce în acest an a triumfat la Dubai, Praga și Roma. De la turneul italian a ajuns direct în Franța și a început antrenamentele. Ziariștii au remarcat forța și ambiția cu care lovește mingea jucătoarea aflată pe locul doi în clasamentul WTA.
„Ador acest loc, acest turneu. Este un pic frig, sinceră să fiu. Sper să mă obişnuiesc. Mă simt bine. Sunt încrezătoare, dar nu se ştie niciodată. Voi încerca să dau tot ce am mai bun şi să fiu pregătită. Atunci când este frig, este mai dificil. Este o diferenţă mare între Roma şi aici, cu siguranţă.
Sunt cu 15 grade mai puţin, aşa că mi-e frig. Însă condiţiile sunt aceleaşi pentru toţi. Am o atitudine pozitivă. Visez să câştig fiecare turneu la care particip. Aici este special, pentru că a fost primul Grand Slam pentru mine. Va fi mereu în inima mea. De fiecare dată am dorinţa să joc cât pot de bine şi să am un parcurs cât mai lung. Fiecare meci este o luptă.”, a afirmat sportiva.
Jucătoarea din România va reveni pe primul loc în clasamentul WTA dacă reușește să câștige turneul de la Ronald Garros. Sportiva noastră și-a adjudecat trofeul în 2018, iar acum este principala favorită a competiției.
„Sunt onorată de faptul că toţi gândesc că sunt favorită, însă nu privesc situaţia astfel. Din punctul meu de vedere sunt multe favorite. Fiecare munceşte mult pentru a câştiga acest turneu, aşa că nu mă gândesc mult la asta. Încerc să joc fiecare meci şi vom vedea la final cum merg lucrurile.
Ador să joc pe zgură, este suprafaţa pe care mă simt cel mai bine. Să joc la Roland Garros la sfârşitul lui septembrie este ciudat. Însă este fantastic faptul că avem această oportunitate şi cred că trebuie să le mulţumim tuturor celor care s-au luptat pentru ca acest turneu să fie posibil”, a adăugat Halep.
Simona Halep va juca în primul tur împotriva sportivei spaniole Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA.
Faster than the speed of Simo… ⚡️@Simona_Halep #RolandGarros pic.twitter.com/HDIycam3RR — Roland-Garros (@rolandgarros) September 25, 2020
Faster than the speed of Simo… ⚡️@Simona_Halep #RolandGarros pic.twitter.com/HDIycam3RR
— Roland-Garros (@rolandgarros) September 25, 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER