Eșecul din semifinala Australian Open 2020 nu i-a picat bine Simonei Halep. Românca ar fi decis să întrerupă colaborarea cu Teo Cercel, preparatorul ei fizic și cel mai vechi om din staff-ul ei.
Simona Halep și Teo Cercel au lucrat împreună începând cu 2013. Sportiva româncă ar fi dat vina pe preparatorul fizic pentru forma mai puțin bună din acest început de an, conform Fanatik. De altfel, Cercel n-a fost deloc zărit în loja Simonei la meciurile de la Melbourne, alături de Darren Cahill, Artemon Apostu-Efremov sau Virginia Ruzici.
Potrivit surse citate, Cercel s-ar afla deja la București, deși a făcut deplasarea inițială la Melbourne.
Simona și-ar fi dorit să facă spectacol în cele două turnee ale începutului de an: Adelaide și Australian Open. În timpul partidei cu Alja Tomljanovic de la Adelaide, românca a vorbit public la adresa lui Cercel. După ce a condus cu 4-1 și 5-2 în primul set, Tomljanovic a recuperat două game-uri la rând, astfel că la 5-4 pentru Simona, antrenorul campioanei noastre, Darren Cahill, a simțit nevoia să intervină.
Antrenorul i-a explicat Simonei ce trebuie să în joc, mai ales din punct de vedere tactic. Aceasta i-a replicat să-i transmită preparatorului fizic că ”a obosit”. Australianul a recepționat mesajul fără să mai spună nimic.
Simona Halep a fost învinsă de Garbine Muguruza în semifinala de la Australian Open 2020 (scor 6-7, 5-7). Partida s-a desfășurat pe o căldură sufocantă, iar jucătoarea româncă a acuzat acest lucru la conferința de presă care a succedat partida.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER