Simona Halep, reacție de milioane după retragerea lui Roger Federer: „Nu va mai exista altul ca el!” De ce îi este recunoscătoare maestrului elvețian
Simona Halep (România, 30 de ani) a postat un mesaj superb după ce legendarul tenismen elvețian Roger Federer și-a anunțat retragerea din activitate la 41 de ani!
Simona Halep l-a idolatrizat pe Roger Federer încă din copilărie, iar anunțul retragerii din tenis a maestrului elvețian nu avea cum să nu o emoționeze pe sportiva noastră!
Roger Federer pune capăt unei cariere stelare de-a lungul căreia a câștigat 103 titluri, dintre care 20 de Grand Slam. Federer a precizat că Laver Cup (23 – 25 septembrie) va fi ultimul eveniment oficial la care va participa. El va face parte din Echipa Europei, alături de Novak Djokovic și Rafael Nadal.
Simona Halep, reacție de milioane după retragerea lui Roger Federer! De ce îi este recunoscătoare maestrului elvețian
Simona Halep a postat un mesaj superb după ce Roger Federer a spus adio tenisului! Românca îi este recunoscătoare lui „Fedex”: „Nu va mai exista niciodată un alt Roger și sunt recunoscătoare că am avut șansa de a juca în aceeași eră cu el! Roger Federer!”, a spus fostul lider WTA pe Facebook.
Roger Federer a cucerit 103 titluri în circuitul de tenis profesionist și a petrecut 310 săptămâni pe locul 1 mondial. Elvețianul este întrecut doar de Novak Djokovic la acest capitol, sârbul ocupând locul 1 ATP timp de 353 de săptămâni.
Când s-au întâlnit pentru prima oară Simona Halep și Roger Federer
Roger Federer a cucerit-o pe Simona Halep cu modestia sa, cei doi întâlnindu-se pentru prima oară la Wimbledon 2007, pe vremea când constănțeanca era doar o junioară talentată. Federer, considerat de mulți cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor, a stat și a vorbit cu Simona Halep, iar românca nu poate uita acel moment.
Roger și-a anunțat joi retragerea din activitate: „După cum mulți dintre voi știți, ultimii trei ani mi-au prezentat provocări sub formă de accidentări și intervenții chirurgicale. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă completă. Dar cunosc capacitățile și limitele corpului meu, precum și mesajul pe care mi l-a transmis în ultima vreme. Am 41 de ani. Am jucat peste 1.500 de meciuri de-a lungul a 24 de ani. Tenisul m-a tratat mai generos decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc că este timpul să pun capăt carierei sportive”, a fost anunțul trist al lui Federer.