â–º GAME; SET, MECI SIMONA HALEP, 6-3, 3-6, 6-2. Românca încheie pe plus decisivul, cu 12 lovituri câștigătoare și 8 greșeli neforțate, spre bucuria zgomotoșilor fani români prezenți în tribune.
Este. 🤞💪 pic.twitter.com/99OQmfLf5o — Maria Virlan (@MariaMihV) August 27, 2019
Este. 🤞💪 pic.twitter.com/99OQmfLf5o
— Maria Virlan (@MariaMihV) August 27, 2019
â–º Simona confirmă și acest break, menținând nivelul de agresivitate. Per total, numărul patru mondial a cedat doar trei puncte pe serviciu în decisiv. 5-1 în decisiv.
â–º DUBLU BREAK HALEP. Simona își mărește avansul, dominând autoritar următorul schimb de terenuri: a câștigat 8 din 9 puncte jucate, distanțându-se cu break la zero la 4-1.
â–º Gibbs temperează elanul Simonei, revenind de la 0-30 pe serviciu în game-ul trei al decisivului.
â–º Este o altă Simona în acest start de set doi. Românca face punctele sigur cu primul serviciu, este atentă și alertă. Fanii români se aud și ei, mai ales după ce Simo a cerut sprijin din loja ei. 2-0 în decisiv pentru campioana de la Wimbledon.
â–º BREAK HALEP! Simona ridică nivelul de joc în setul secund, se poziționează mai avansat în teren și lovește mai precis. Dreapta zbârnâie din nou, iar ratările se mută de partea cealaltă a fileului.
â–º SET GIBBS, 6-3, la a șaptea minge de set. PARTIDA MERGE ÎN DECISIV. Halep își pierde pentru a patra oară serviciul în manșa secundă, încheind setul cu 22 de greșeli neforțate și doar 7 lovituri câștigătoare. Per total, românca a câștigat 30% puncte și pe primul și pe al doilea serviciu.
â–º HALEP SALVEAZĂ‚ ȘASE MINGI DE SET DECISIV ȘI FACE BREAK! Simona Halep face spectacol în game-ul opt al setului doi, salvând șase mingi de set – dintre care două cu schimburi spectaculoase, ruperi de ritm și un passing ca un cârlig. Americanca face și cadouri, ratând atacuri în lung de linie, iar Simona ajunge, în sfârșit la minge de break. Românca ratează însă o execuție cu reverul, în fileu, pe prima minge de break, apoi arbitrul Manuel Absolu trebuie să intervină din scaun într-un duel intens pentru a semnaliza mingea prea lungă a lui Nicole Gibbs. Un rever ratat de Gibbs închide game-ul, trimițându-l în contul Simonei și prelungind manșa secundă.
â–º BREAK GIBBS pentru 5-2. Nicole face spectacol dominând un dialog intens cu dreapta în diagonală, gpsind un unghi extrem de ascuție ce îi lasă cale liberă spre o finalizare ușoară în lung de linie, pentru 0-30 pe serviciul Simonei. Românca ratează următoarele două puncte, ușor grăbită, iar americanca reface ecartul de trei game-uri, la 5-2. Se joacă de o oră și 6 minute, iar Simona a ajuns la 17 greșeli neforțate în setul doi, față de 4 ale americancei.
â–º BREAK HALEP. Crisparea apare în brațul lui Nicole Gibbs, iar Simona pare că începe să urce din nou nivelul. Câștigă lejer primele trei puncte la retur, apoi o dublă greșeală îi pune break-ul în cont.
â–º DUBLU BREAK GIBBS și 4-1 în setul doi. Halep ratează momentul ideal de impact între rachetă și minge, ratează și în fileu, și prea lung, iar Nicole Gibbs obține al doilea break, simțindu-se din ce în ce mai confortabil
â–º GAME important SALVAT de campioana de la Wimbledon. Halep luptă, salvează trei mingi de break și punctează pe tabelă în setul secund, rămânând în marjă rezonabilă în urma americancei. Între timp, veștile bune vin de la Marius Copil, care a câștigat primul set al meciului cu Ugo Humbert.
â–º Simona păcătuiește în sensul în care este pasivă, iar 7 dintre cele 9 puncte câștigate de Nicole Gibbs în start de set doi sunt contorizate în statistica oficială a meciului drept greșeli neforțate ale româncei. Halep ajunge aproape de tribună în aceste momente. 2-0 pentru Gibbs
â–º BREAK GIBBS în start de set doi. Simona Halep greșește neforțat de patru ori și îi pune break-ul pe tavă americancei.
â–º SET HALEP 6-3. Simona ratează în primă fază două mingi de set la retur, însă imediat își oferă o a treia, grație unei drepte din alergare aproape perfectă. Gibbs servește bine și salvează. Simona are o a patra minge de break și set, construind eficient cu reverul și finalizând cu dreapta. Din nou, un serviciu mare îi rezolvă situația complicată lui Gibbs, care face și voleul cu determinare. Halep se agață și îi refuză la rândul său minge de game lui Gibbs, iar un nou punct dominat cap-coadă cu dreapta, fie inversă, fie spre reverul advers, îi aduce a cincea minge de set, pe care o fructifică cu un excelent atac în lung de linie.
Încântător în statistică: raportul loviturilor câștigătoare, 15-8 în favoarea Simonei.
â–º Forehandul Simonei merge ca uns, iar confirmarea break-ului pe serviciu vine lejer, pentru 5-3.
â–º BREAK Halep! Gibbs caută în mod clar să facă pasul în teren, ajungând la fileu de 9 ori, de 7 ori cu reușită, în 7 game-uri. la 30-15 în ultimul game jucat cu mingile inițiale face însă un pas în spate, iar Simona profită fără ezitare, câștigând trei puncte la rând pe ezitările adversareu sale.
â–º BREAK Gibbs și 3-3. Scurt-circuit în jocul Simonei Halep. Românca se vede atacată, încearcă o scurtă și este taxată. O dublă greșeală îi aduce triplu breakpoint americancei, iar mingi consecutive pe tușă o destabilizează pe Simona, care își pierde serviciul, Nicole Gibbs încheind game-ul cu un voleu înalt facil.
â–º Două ture confortabile pe serviciu încheie un schimb rapid de terenuri. Halep păstrează avantajul, la 3-2.
â–º Gibbs încearcă planul B în startul game-ului al treilea, arătând calități foarte bune în ceea ce privește jocul la fileu. Trebuie salutat și efortul Simonei de a ajunge la scurtă, care arată o îmbunătățire clară la nivel de deplasare față de Rogers Cup și Cincinnati. Game-ul îi revine lui Gibbs, la 30, după 12 minute de joc antrenant, pentru 1-2.
â–º BREAK CONFIRMAT de Halep. Jocul se leagă frumos în start de meci, românca având un plus evident. Prima tură pe lansare aduce totuși emoții în tabăra Simonei, Gibbs reușind, cu joc variat, să își ofere două mingi consecutive de break. Eleva lui Daniel Dobre, susținută din tribune de Nadia Comăneci, face pasul în teren și o anulează pe prima cu o finalizare în forță, apoi pe a doua cu un raliu bine controlat din spatele terenului. Halep este întoarsă la egalitate de la minge de game, însă folosește apoi excelent serviciul exterior și atacurile spre reverul adversarei, la tușă pentru a-și confirma break-ul și a face 2-0 pe tabelă.
â–º Nicole Gibbs începe partida cu serviciul, iar Simona obține BREAK-ul! Românca, îmbrăcată într-un echipament Nike perfect asortat cu nuanța suprafeței de joc, își face clare intențiile încă din punctul secund – un schimb prelungit de mingi închis cu un rever câștigător de toată frumusețea. Chiar dacă a ratat o singură dată primul serviciu, Gibbs este executată de o Simona Halep extrem de determinată.
â–º Nu știm exact de câte ori a reluat pregătirile pentru începutul de meci Simona Halep, având în vedere dramatismul meciului anterior de pe Louis Armstrong Stadium, însă organizatorii de la US Open ne propun un filmuleț interesant de la ultimul antrenament al elevei lui Daniel Dobre.
Getting after it 💪 Final preparations for No. 4 seed @Simona_Halep before she kicks off her 2019 campaign in Flushing Meadows…#USOpen pic.twitter.com/yZDJnSmsih — US Open Tennis (@usopen) August 27, 2019
Getting after it 💪
Final preparations for No. 4 seed @Simona_Halep before she kicks off her 2019 campaign in Flushing Meadows…#USOpen pic.twitter.com/yZDJnSmsih
— US Open Tennis (@usopen) August 27, 2019
22:05 Undă verde pentru partida Simona Halep – Nicole Gibbs. Andrei Rublev a reușit să închidă din a doua încercare meciul cu Stefanos Tsitsipas, semnând cea mai mare surpriză de la această ediție a US Open-ului pe tabloul masculin: 6-4, 6-7(5), 7-6(7), 7-5, în trei ore și 54 de minute. Tsitsipas a jucat mai bine de o oră chinuit de crampe musculare.
Simona Halep are o misiune clară la New York în 2019: să întrerupă seria de două eliminări consecutive în primul tur. Amatori de statistică, reprezentanții WTA anunță, pe site-ul oficial, că o singură dată în istoria Open-ului American proaspăt-încoronata campioană de la Wimbledon a ratat accederea în turul secund. Fanii tenisului din România își vor aminti cu plăcere de ediția 2011, la care Alexandra Dulgheru reușea o victorie superbă în fața Petrei Kvitova. Cehoaica este, de altfel, și singura deținătoare a trofeului de la Wimbledon care a pierdut vreun meci în fața unui lucky loser în același an la New York (2014, înfrângere în fața Alexandrei Krunic).
La ediția 2019, Simona Halep o înfruntă în primul său meci de la Flushing Meadows pe Nicole Gibbs, una dintre puținele jucătoare revenite în circuit după o luptă câștigată cu o maladie dură – cancerul. Gibbs nu a câștigat decât un singur meci în calificările US Open 2019, în primul tur – 6-2, 3-6, 6-1 în fața australiencei Kaylah Mcphee. Apoi, în turul secund, Gibbs a beneficiat de abandonul conaționalei Robin Anderson, iar în finala pentru tabloul principal a fost învinsă de Peng Shuai, în set decisiv. Cu toate acestea, americanca în vârstă de 26 de ani a avansat pe tabloul principal la Grand Slam-ul de acasă.
Eleva lui Daniel Dobre a câștigat categoric singurul meci direct cu Nicole Gibbs, la Shenzhen. Halep deschidea practic sezonul 2018 cu o victorie în 69 de minute în fața americancei, scor 6-4, 6-1, având apoi să își adjudece trofeul. Gibbs nu are victorie în carieră în fața vreunei sportive din Top 10, iar românca, flămândă de rezultate la New York, este favorită certă la startul meciului.
Cu doar patru meciuri programate pe Arthur Ashe Stadium – două de pe tabloul masculin și două de pe cel feminin, Simona Halep, campioană la Wimbledon în acest an, a fost programată să își înceapă evoluția la US Open 2019 pe a doua arenă a complexului de la Flushing Meadows – Louis Armstrong Stadium, teren cu o capacitate de 14.000 de locuri, dotat cu acoperiș retractabil la fel ca și Centralul.
Pe Arthur Ashe Stadium, Naomi Osaka va începe, de la ora României 18:00, cursa de apărare a trofeului câștigat anul trecut la New York, contra rusoaicei Anna Blinkova, finalistă în 2015 a competiției de junioare la Wimbledon. După meciul Dominic Thiem – Thomas Fabbiano, în sesiunea de seară pe acest teren se vor juca, începând cu ora 2:00, partidele Rafael Nadal (campion în 2010, 2013 și 2017) – John Millman și Sloane Stephens (cap de serie 11, campioană în 2017) – Anna Kalinskaya.
Per total, programul de pe Louis Armstrong este unul extrem de ofertant pentru fanii tenisului, marți, începând cu ora 18:00:
Simona Halep poate reveni pe prima poziție în clasamentul mondial, cu șanse de a și încheia anul pe această poziție, dacă se impune în premieră la US Open – turneu la care, până în prezent, nu a jucat decât o singură semifinală.
La New York se dă o luptă în patru pentru prima poziție, între Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Simona Halep și Naomi Osaka – în ordinea clasamentului în timp real.
3 meciuri a mai jucat Simona Halep la US Open contra unor jucătoare din Statele Unite:
Marți, România mai are alți trei reprezentanți în proba de simplu: de la ora 18:00 Mihaela Buzărnescu (129 WTA) o înfruntă pe Andrea Petkovic (Germania, 88 WTA) – pe Terenul 13, Marius Copil joacă de la ora 21:30 pe Terenul 8 cu francezul Ugo Humbert (63 ATP și partenerul arădeanului la Wimbledon, în proba de dublu), iar în apropiere de miezul nopții Sorana Cîrstea va juca ultimul meci pe Terenul 11 împotriva Katerinei Siniakova (Cehia, 37 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER