Simona Halep rupe pisica în două în interviul dat americanilor și spune ce crede despre ipoteza că Patrick Mouratoglou ar fi dopat-o intenționat! „Totul a fost clar”

Simona Halep a fost implicată într-un scandal monstru de dopaj și s-a ales cu o suspendare de patru ani. TAS i-a redus pedeapsa la 9 luni, iar românca a revenit în cele din urmă pe teren după o absență extrem de lungă.

„Simo” a rupt tăcerea după ce i s-a pus în față teoria cum că Patrick Mouratoglou, fostul său antrenor, ar fi dopat-o intenționat.

Simona Halep rupe tăcerea și dezvăluie ce crede despre teoria cum că Patrick Mouratoglou ar fi dopat-o în mod voit

Patrick Mouratoglou a recunoscut că el și echipa lui sunt pe deplin vinovați pentru doparea Simonei Halep.

Fostul antrenor al româncei a venit cu precizarea că nu a fost ceva în mod voit și că nu avea de unde să știe că acel supliment de colagen era, de fapt, contaminat cu Roxadustat.

„Sunt responsabil pentru ce s-a întâmplat, pentru că este echipa mea. Eu sunt, de fapt, cel care i-a dat acel colagen”, a spus francezul.

Unii au venit cu teoria că Mouratoglou ar fi dopat-o intenționat, însă Halep nu crede că a fost ceva în mod voit.

„Categoric nu a fost o greşeală intenţionată sau cum să spun? Că a vrut să-mi facă ceva rău… Nu. Şi am auzit multe voci [spunând] că am fost manipulată de el.

Asta nu este adevărat. A fost antrenorul meu şi întotdeauna am avut încredere în oamenii cu care lucrez… . Aşa că eu chiar cred că, dacă nu ai încredere în echipa ta, nu poţi performa la nivelul tău maxim.

Aşa că am avut încredere, lucrez cu academia lui, cu oamenii lui şi totul a fost în regulă. Deci nu a fost nimic din ceea ce mi-a oferit să iau ceva sau să-mi dea ceva.

Nu, totul a fost clar în legătură cu dopajul, aşa că nu se poate spune că a făcut-o intenţionat”, a declarat Simona Halep într-un interviu pentru Tennis Channel, acordat lui Jon Wertheim.

Publicat: 15 05. 2024, 23:37
Actualizat: 15 05. 2024, 23:43