Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală la Moscova

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 5 și locul 18 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Moscova, dotat cu premii în valoare totală de 795.707 dolari, informează site-ul oficial al competiției.

Halep a beneficiat, în turul doi, de abandonul sportivei Magdalena Rybarikova (Slovacia), poziția 37 în ierarhia mondială, după ce jucătoarea din România câștigase primul set cu scorul de 6-2.

În sferturi de finală, Simona Halep o va întâlni pe Alisa Kleibanova (Rusia), beneficiară a unui wild-card și locul 254 WTA, care a trecut, cu scorul de 7-6 (7/2), 6-4, de Carla Suarez Navarro (Spania), a șasea favorită a competiției și poziția 17 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în sferturile de finală de la Moscova, Halep va primi 120 de puncte WTA și un cec în valoare de 20.303 dolari.

Sursa: Mediafax

Publicat: 17 10. 2013, 20:49
Actualizat: 17 10. 2013, 20:50