Simona Halep (28 de ani, 2 WTA), aflată în izolare la domiciliu din cauza pandemiei de coronavirus, a vorbit deschis despre ultima sa accidentare, care a ținut-o departe de turneele de tenis, după cel de la Dubai pe care l-a și câștigat.
Sportiva noastră a postat un videoclip pe rețelele sociale, în care a oferit noi detalii despre starea sa medicală. Totodată, Simona Halep a mărturisit că este nerăbdătoare ca lucrurile să revină la normal.
„Salutare, tuturor! Vreau să vă dau detalii despre accidentarea mea. Piciorul arată bine. Am început să alerg, nu joc încă tenis, dar faptul că pot să fac antrenamente este un lucru bun. Mi-e dor de echipa mea. Mi-e dor de jucători. Mi-e dor de toată lumea, mi-e dor de turnee”, a spus Simona Halep, pe Twitter.
Simona Halep a avut un mesaj important și pentru toți urmăritorii ei, cu privire la pandemia de coronavirus.
„Știu că este o perioadă dificilă pentru toți, dar dacă rămânem pozitivi, totul va fi bine, este foarte important să fim pozitivi. De abia aștept să călătoresc și să joc tenis din nou. Toate cele bune, vă pup. Abia aștept să vă văd. Stați acasă pentru a fi în siguranță”, a mai spus românca.
??? pic.twitter.com/tC2QB52muK — Simona Halep (@Simona_Halep) April 6, 2020
??? pic.twitter.com/tC2QB52muK
— Simona Halep (@Simona_Halep) April 6, 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER