Simona Halep (România, 30 de ani) s-a întors acolo unde îi este locul, în Top 10 WTA, după ce eleva lui Patrick Mouratoglou (Franța, 56 de ani) a cucerit turneul WTA 1000 de la Toronto, 6-3, 2-6, 6-3 cu Beatriz Haddad-Maia (Brazilia, 26 de ani).
Simona Halep a făcut un salt impresionant în clasamentul WTA după ce a cucerit turneul de la Toronto, până pe locul 6! Românca a început competiția pe poziția 15 WTA, astfel că a urcat nu mai puțin de 9 locuri grație triumfului de duminică seară.
De asemenea, Halep a fost recompensată și cu un cec uriaș în valoare de 439.700 de dolari, după ce constănțeanca a pus mâna pe al 24-lea trofeu al carierei.
Simona Halep a acumulat 3.255 de puncte în clasamentul mondial după ce s-a încoronat campioană la Openul Canadei pentru a treia oară în carieră! Halep se află pe locul 6 în noua ierarhie mondială, fiind devansată în acest moment doar de Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA), Anett Kontaveit (Estonia, 2 WTA), Maria Sakkari (Grecia, 3 WTA), Paula Badosa (Spania, 4 WTA) și Ons Jabeur (Tunisia, 5 WTA).
Simona și-a îndeplinit astfel obiectivul principal din acest sezon, revenirea în Top 10 WTA! Halep a părăsit elita tenisului feminin în urmă cu un an, din cauza accidentărilor, dar acum s-a întors acolo unde îi este locul! Sportiva noastră a mai stat șapte sezoane în Top 10 WTA, între 2014 și 2021.
Simona Halepa triumfat pentru a treia oară la Openul Canadei, după ce s-a mai impus și la edițiile din 2016 și 2018, când competiția s-a desfășurat la Montreal! Halep a ajuns la 24 de titluri în carieră, scriind o nouă pagină de istorie pentru tenisul românesc.
Totodată, acesta este al 9-lea trofeu din seria WTA 1000 cucerit de eleva lui Patrick Mouratoglou.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER