Simona Halep va fi portdrapelul României la Tokyo! Românca a fost întrebată de jurnaliști dacă va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice din 2020, moment în care s-a întors spre președintele COSR, Mihai Covaliu. Halep a spus: „Mă bucur că ați adus vorba de acest lucru”. Covaliu a dat din cap afirmativ, în momentul în care Halep s-a întors spre el, așteptând un răspuns.
Halep le-a mulțumit rând pe rând tuturor celor care au susținut-o de-a lungul carierei: „Este o primire deosebită, călduroasă. Nu o să mă repet, am declarat multe treburi în aceste zile. Vreau să mulțumesc familiei, pentru sprijinul acordat de când am început tenisul, antrenorilor pe care i-am avut și echipei mele, care că ajută să ating cel mai înalt nivel în tenisul mondial. Și tuturor oamenilor care mă susțin, care își pun toată energia în meciurile mele. Îi mulțumesc doamnei Virginia Ruzici și-a pus toată încrederea în mine și a spus că voi ajunge foarte sus. Lui Darren Cahill, care m-a făcut să cred în mine. Domnului Țiriac, care mi-a dat sfaturi dure, dar bune, și m-a făcut să cred că o pot învinge pe Serena Williams într-o finală de Mare Șlem. Darren mi-a dat sfaturi prietenești. A fost antrenorul meu în trecut, dar acum Daniel Dobre este antrenorul meu. Gheorghe Hagi a fost modelul meu de când eram copil. M-a făcut să cred că se poate, chiar dacă sunt sporturi diferite”, a spus Simona Halep, la revenirea în țară.
LIVE VIDEO de la sosirea Simonei Halep în țară!
Simona Halep, decorată de președintele Klaus Iohannis
Simona Halep va fi decorată de președintele Klaus Iohannis. Numărul unu în stat a parafat decretul prin care sportiva noastră, ce a câștigat Wimbledon 2019, va primi Ordinul Național „Steaua României”. Festivitatea va avea loc la o dată ce va fi anunțată în curând.
„Ca urmare a performanței extraordinare obținute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național «Steaua României» în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a anunțat Administrația Prezidențială.
„Prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc”, a mai comunicat Administrația Prezidențială. Fesivitatea va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată.
„Felicitări, Simona Halep pentru câștigarea turneului de Grand Slam de la Wimbledon! O victorie excepțională pentru tenisul românesc, pentru România!”, a scris președintele Iohannis pe Facebook, după succesul româncei la Wimbledon.
Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, în doar 55 de minute de joc. Halep va fi întâmpinată, luni, 15 iulie, de la ora 17:00, în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER