Simona Halep nu va participa nici la turneul de la Bad Homburg! Fostul lider mondial a explicat de ce a luat această decizie.
Cu gândul la Grand Slam-ul de la Wimbledon, Simona Halep nu vrea să forțeze după accidentarea care a făcut-o să renunțe la Roland Garros.
Pe 12 mai, Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc.
Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat că va reveni în circuitul profesionist cu prilejul turneului WTA pe iarbă de la Bad Homburg, însă românca a decis să se retragă după ce a ajuns în Germania.
„Sunt aici la Bad Homburg, este un loc foarte frumos. Vreau să anunţ că nu voi juca săptămâna aceasta, deoarece gamba mea nu este încă pregătită pentru o competiţie. Îmi pare rău şi sunt tristă din această cauză, deoarece este un loc frumos, iar în acelaşi timp aş vrea să le mulţumesc tuturor celor de aici, pentru că sunt condiţii extraordinare şi m-am simţit bine aici. Voi continua să mă antrenez, pentru că îmi doresc mult să joc la Wimbledon, dar în acest moment trebuie să am grijă de corpul meu şi să fiu atentă cum decurge recuperarea”, a scris Halep, într-un mesaj video postat pe Twitter.
🌱 Hopefully I’ll be back here in the future to play @badhomburgopen 🙏 pic.twitter.com/PeKYpISn3d — Simona Halep (@Simona_Halep) June 19, 2021
🌱
Hopefully I’ll be back here in the future to play @badhomburgopen 🙏 pic.twitter.com/PeKYpISn3d
— Simona Halep (@Simona_Halep) June 19, 2021
Turneul de la Bad Homburg este de categoria WTA 250 şi va fi dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, fiind programat în perioada 20-26 iunie.
1. Ashleigh Barty (Australia) – 8.245 de puncte
2. Naomi Osaka (Japonia) – 7.401
3. Simona Halep (România) – 6.330
4. Arina Sabalenka (Belarus) – 6.195
5. Sofia Kenin (SUA) – 5.865
6. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.835
7. Bianca Andreescu (Canada) – 5.265
8. Serena Williams (SUA) – 4.931
9. Iga Swiatek (Polonia) – 4.435
10. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.285
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER