Simona Halep s-a săturat de vorbele rele: „Unii oameni au un hate mare! S-a spus că nu respect antrenorii”
Simona Halep s-a săturat de vorbele rele care s-au spus despre ea, iar sportiva a combătut hate-ul „unor oameni”.
Simona Halep, dublă câștigătoare de Grand Slam, a reacționat la comentariile celor care i-au criticat atitudinea avută pe teren! Totodată, Halep spune că a progresat la acest capitol, ținându-și nervii în frâu în ultimul timp.
Simona a vorbit și despre cum face față hate-ului, care o afectează într-o măsură mai mare sau mai mică. Halep s-a destăinuit într-un interviu acordat lui Andi Moisescu, pe Youtube.
Simona Halep a reacționat la vorbele rele care s-au spus despre ea: „Îmi e rușine uneori. S-a spus că nu îmi respect antrenorii”
Constănțeanca spune că, în ciuda reacțiilor nervoase pe care le-a avut în trecut, nu s-a pus problema să nu își respecte echipa. „La mine a fost cel mai greu de progresat la atitudine, să nu mai fiu negativistă pe teren. Iar atunci când sunt într-un moment greu, am învățat să nu mai dau și eu în mine. Sincer, când mă uit la meciurile de acum 2-3 ani, îmi e rușine uneori.
Îmi e rușine de mine, că puteam să fac astfel de lucruri, dar totuși nu le controlam foarte bine și de aceea le făceam! Încerc să mă accept și cu momentele de atunci. La mine e și vizibil și am și auzit din toate părțile, că ‘ce atitudine, că nu respect antrenorii, că nu respect echipa, multe chestii de acest gen’. Dar nu a fost niciodată treaba asta”, a declarat sportiva antrenată de Darren Cahill.
Simona Halep susține că are un „hate mare” din partea unor oameni
Simona Halep susține că are mulți hateri, care sunt mai gălăgioși decât oamenii care o apreciază! Cu toate acestea, campioana de la Wimbledon este mândră de relația pe care o are cu fanii: „Hate-ul e mai gălăgios decât bunătatea oamenilor! Adică așa am eu senzația. În ziua de azi, negativul iese mai mult la suprafață. Nu știu de ce! Așa am simțit, așa am citit. Așa mi s-a spus pe lângă mine. Dar, ce simt eu când întâlnesc oamenii care mă apreciază și toți oamenii care vin să îmi urmăreasc meciurile bat detașat hate-ul pe care îl am, destul de mare, zic eu, în zilele noastre.
Sper să fie doar gălăgios, să nu fie foarte mare. Dar iubirea oamenilor și sentimentele frumoase pe care le primesc… Mă întâlnesc cu persoane care îmi spun că le-am schimbat viața, că i-am scos din depresii că stau noaptea și se uită la meciurile mele. Aceste lucruri domină hate-ul pe care eu îl am din partea unor oameni. Dragostea și sentimentele frumoase pe care le primesc înving orice. Eu sunt foarte iubită, pot spune asta, și de români, în mare parte de români, care apreciază ceea ce fac”, a mărturisit Simona Halep, câștigătoare a 22 de titluri WTA.