Simona Halep s-a transformat în Hulk, dar tot n-a putut s-o învingă pe Ons Jabeur! Imagine impresionantă cu musculatura româncei | FOTO
Simona Halep (România, 21 WTA) stă excelent din punct de vedere fizic, însă forța româncei a fost neutralizată de loviturile de finețe ale lui Ons Jabeur (Tunisia, 10 WTA).
Simona Halep este un pachet de mușchi, eleva lui Patrick Mouratoglou antrenându-se intens în sala de forță. „Simo” a oferit o imagine impresionantă la Madrid, în meciul de miercuri cu Ons Jabeur.
Cu toate că a fost pregătită din punct de vedere fizic, dar și psihic pentru duelul cu tunisianca, Halep a prins-o pe Jabeur într-o zi de grație! Peste 20 de scurte senzaționale a trimis aceasta în terenul Simonei.
Simona Halep s-a transformat în Hulk, dar tot n-a putut s-o învingă pe Ons Jabeur! Imagine impresionantă cu musculatura româncei
Simona Halep s-a transformat în Hulk la Madrid, în momentul în care s-a încordat la maximum pentru a lovi mingea cu reverul. Musculatura sportivei în vârstă de 30 de ani este impresionantă.
Dar Halep nu a putut trece de Jabeur, tunisianca impunându-se după o oră și 9 minute de joc. Ons, prima jucătoare arabă care a pătruns în Top 10 WTA, se va duela pentru un loc în semifinale la Madrid cu Ekaterina Alexandrova din Rusia, cea care a învins-o pe Amanda Anisimova (SUA) cu 6-4, 6-3.
Simona Halep, penalizată de arbitrul meciului cu Ons Jabeur după o izbucnire nervoasă
Simona Halep a fost scoasă din minți de scurtele incredibile executate de Ons Jabeur! În setul al doilea, la scorul de 3-6, 2-3, românca a ratat o șansă de a recupera break-ul, motiv pentru care și-a pierdut cumpătul. Halep a izbit de patru ori cu racheta de pământ, fiind penalizată de arbitru.
Patrick Mouratoglou părea înlemnit în lojă, în condițiile în care Simona Halep, noua sa elevă, a fost de nerecunoscut! Campioana edițiilor din 2016 și 2017 defilase în primele trei partide la Madrid, însă în meciul cu Ons Jabeur a fost destabilizată de ruperile de ritm ale adversarei.