Chris Evert (SUA, 67 de ani), una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie, a comentat situația Simonei Halep (România, 30 de ani), care va juca fără antrenor după ce i-a concediat pe Adrian Marcu și Daniel Dobre.
Simona Halep și Chris Evert au avut un schimb de replici după ce sportiva din România a plecat fără antrenor la turneul WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite).
Evert a spus, pe Twitter, că are încredere în decizia lui Halep, iar constănțeanca i-a mulțumit pentru cuvintele de apreciere americancei care deține 18 trofee de Grand Slam la simplu.
Chris Evert a distribuit anunțul potrivit căruia Simona Halep va juca fără antrenor în perioada următoare, iar legendara jucătoare americană a precizat că susține decizia româncei: „Am încredere în tot ceea ce spune sau face Simona Halep!”, a scris Chris Evert! Iar reacția Simonei Halep nu a întârziat să apară: „Mulțumesc, Chris Evert!”.
Thanks @ChrissieEvert 🥰 — Simona Halep (@Simona_Halep) February 9, 2022
Thanks @ChrissieEvert 🥰
— Simona Halep (@Simona_Halep) February 9, 2022
Simona Halep a plecat, miercuri, fără antrenor la turneul WTA 500 de la Dubai (14 – 19 februarie), la care a triumfat de două ori în carieră, în cadrul edițiilor din 2015 și 2020.
Simona Halep e de părere că se poate descurca și singură în circuitul WTA: „Nu știu dacă va fi greu. Am mai fost și în 2013 – 2014 în această situație și a fost OK! Eu cred că am mai multă experiență decât atunci și îmi va fi bine! Acum voi vedea! Nu știu cât timp a jucat Federer fără antrenor dar nu m-am gândit la acest lucru.
Așa s-a întâmplat și așa am simțit eu să fac! Nu mai am presiune de mult. Anul trecut nu am jucat deloc și clasamentul chiar nu contează în momentele acestea. Vreau doar să fiu sănătoasă și să joc cât se poate de bine. Dacă voi juca vine, voi câștiga și meciuri”, le-a declarat Simona Halep jurnaliștilor, înaintea turneului de la Dubai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER