Simona Halep se teme serios de coronavirus! Românca nu vrea să meargă nici la US Open. Planurile fostului lider mondial și detalii din culise | EXCLUSIV

Romania's Simona Halep hits a return against Belgium's Elise Mertens during their women's singles match on day eight of the Australian Open tennis tournament in Melbourne on January 27, 2020., Image: 494934762, License: Rights-managed, Restrictions: IMAGE RESTRICTED TO EDITORIAL USE - STRICTLY NO COMMERCIAL USE, Model Release: no, Credit line: William WEST / AFP / Profimedia
Vezi galeria foto - 7 poze

Pandemia de coronavirus a afectat serios și tenisul. Circuitul feminin se va relua de luni, cu turneul de la Palermo, acolo unde însă nu va participa Simona Halep. Românca se teme serios de pandemia de coronavirus, iar ProSport a aflat ce planuri are jucătoarea noastră.

Simona Halep este foarte îngrijorată de ceea ce se întâmplă în America și n-ar vrea să participe nici la US Open, ultimul Grand Slam din acest an.

Simona Halep nu vrea să ia startul la US Open. Staff-ul trage de ea să meargă în America

Simona Halep este în acest moment cu gândul la o nouă performanță extraordinară la Roland Garros, acolo unde accesul spectatorilor va fi permis. Halep a fost campioană la Roland Garros în 2018, după victoria superbă cu Sloane Stephens.

Jucătoarea noastră n-are de gând să participe la turneele din America, dar staff-ul încearcă să o convingă să participe măcar la US Open, mai ales că sunt mulți bani în joc. Jucătoarea noastră a ajuns în semifinale la US Open în 2015. Atunci, Halep a fost învinsă de Flavia Pennetta, care a și câștigat turneul, după succesul cu Roberta Vinci.

Grand Slam-ul din America începe pe 31 august, iar Simona Halep trebuie să se decidă în cel mai scurt timp. Ashleigh Barty a anunțat deja că nu va participa la US Open.

Pandemia de coronavirus nu-i dă liniște Simonei, care ar urma să fie prezentă la Praga, turneul din Cehia urmând să debuteze pe data de 10 august.

Simona Halep are motive serioase să fie îngrijorată, mai ales că turneul de la Madrid ar putea să nu se dispute în pandemie de COVID-19. Marca anunță că autoritățile spaniole au trimis o scrisoare organizatorilor prin care îi „sfătuiește” să renunțe la organizarea turneului de tenis din cauza pandemiei de coronavirus, riscul de infectare în rândul sportivilor și al membrilor din staff-uri fiind unul foarte mare.

Competiția este programată pentru perioada calendaristică 12-20 septembrie, iar Simona Halep și-a anunțat deja prezența la Madrid.

Publicat: 01 08. 2020, 15:41
Actualizat: 01 08. 2020, 15:44