Simona Halep – Serena Williams | Adevărata victorie a lui Halep! Legenda care se înclină în fața româncei: „Îmi scot pălăria în fața ei, are tot creditul”

Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) a părăsit Australian Open în faza optimilor de finală, învinsă cu 6-1, 4-6, 6-4 de Serena Williams, după o oră și 48 de minute de joc, dar s-a ridicat din nou la nivelul așteptărilor, a luptat incredibil și a câștigat respectul specialiștilor.

Prezent în studioul Eurosport pentru a comenta cele întâmplate pe Rod Laver Arena, Mats Wilander a lăudat-o pe Simona pentru forța mentală de care a dat dovadă în momentul în care a revenit de la 1-6, 1-2 și a reușit să împingă meciul în set decisiv: „Îmi scot pălăria în fața Simonei! Să fie condusă în primul set, să întoarcă cu proprile arme…Serena a fost suprinsă, poate un pic șocată, și-a dat seama că nu va fi ușor”, a spus fostul jucător suedez, pentru ca mai apoi să completeze: „Poate Simona nu e cea mai bun jucătoare din lume acum, dar e uimitor cum Serena se decide unui anumit plan de joc. Este capabilă să rămână în prezent, apoi vorbește de fiica sa, uită ce s-a întâmplat pe teren. E fantastic pentru ea și e favorită să câștige turneul. Credit pentru Simona, care a  izolat meciul și și-a spus „Ești tu și cu mine, Serena, vom intra în teren și am o șansă să te înving”.

 

Publicat: 21 01. 2019, 12:26
Actualizat: 21 01. 2019, 14:15