Simona Halep – Serena Williams în finala Wimbledon 2019

  • Simona Halep – Serena Williams, finala de la Wimbledon 2019, se joacă sâmbătă, de la ora 16.00.
  • Performanță istorică! Simona Halep – Elina Svitolina, 6-1, 6-3 în semifinalele Wimbledon 2019. Eleva lui Daniel Dobre este prima finalistă a celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului.
  • România este în premieră în finala de simplu feminin a celui mai prestigios turneu din tenis, după o prestație fantastică a Simonei Halep, metamorfozată într-o sportivă agresivă, cinică aproape în fața unei adversare care s-a văzut torpilată cu 26 de lovituri câștigătoare după un start extrem de echilibrat de meci, în care primele două game-uri au durat nu mai puțin de 20 de minute. Execuția pusă în scenă de Simona s-a încheiat după o oră și 12 minute, românca reușind, într-adevăr, să aducă pe teren cea mai bună versiune a sa, așa cum a declarat că și-a propus, în interviul la cald de după meci.

Serena Williams – Barbora Strycova 6-1, 6-2.

  • Simona Halep va juca finala la Wimbledon 2019 cu Serena Williams.
  • Serena Williams, locul 10 WTA, a învins-o, 6-1, 6-2, pe sportiva din Cehia Barbora Strycova, locul 54 WTA, calificându-se în finala turneului de la Wimbledon, în care o va întâlni pe Simona Halep. Sportiva din SUA a câștigat, după un meci de doar o oră.
  • Serena Williams conduce cu scorul de 9-1 în duelurile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au confruntat în optimile de finală ale Australian Open 2019, când americanca a triumfat cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4.
  • Simona Halep a câștigat singurul ei meci în 2014, 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. Williams și-a luat revanșa în finală, 6-3, 6-0.

de Cezara Paraschiv

â–º GAME, SET, MECI și calificare în finala Wimbledon 2019! Halep o execută pe Svitolina cu o scurtă în primul punct din game-ul de retur. Svitolina este acum în zona în care știe că pierde în fața unei adversare mult mai în formă, astfel că nici măcar un voleu destul de ușor îi zboară mult afară, oferind două mingi de meci. Românca ia drumul spre fileu pentru a finaliza și a strânge mâna adversarei, dar Elina rezistă în meci. Vine însă un serviciu doi pe care Simona îl distruge cu un retur în diagonală draconic. Îi predau ștafeta lui Octavian Vasilescu: mai departe ne îndreptăm atenția spre semifinala a doua, dintre Serena Williams și Barbora Strycova, tot în format LIVE TEXT.

â–º Simona a pus mantia de dominatoare și face lucururile să pară atât de simple pe serviciu. Reverul în lung de linie vine să corecteze o greșeală în primul punct, iar Svitolina, purtată pe toată lungimea baseline-ului nu are, efectiv, răspuns. Un as la teu îi securizează hold-ul Simonei, care se apropie la un game de prima ei finală la Wimbledon, la 6-1, 5-3.

â–º BREAK HALEP, 6-1, 4-3. Svitolina are o viteză în minus față de Simona, iar faptul că ajunge târziu la minge se traduce pe tabelă în două greșeli cu reverul care o propulsează pe Simona la 0-30 în game-ul șapte al setului doi. Eleva lui Daniel Dobre aduce mingile de break cu un nou forehand care o surprinde pe Svitolina cu gândul la iubitul din lojă, iar break-ul vine natural aproape, după un excelent retur în diagonală al Simonei, pe care favorita 8 nu îl poate retrimite în teren.

â–º 3-3. Halep are o armă adevărată în serviciu în acest set doi, în care nu a cedat punct pe lansare (10 din 10 cu prima minge, 2 din 2 pe a doua).

â–º La 2-2, Simona reintră în zonă, după un fragment de joc în care lungimea schimburilor de mingi a scăut clar, doar două puncte depășind șapte lovituri. Joacă extrem de inteligent tactic, urmărind cu atenție mișcările adversarei și lovind în spațiul lăsat liber. Halep forțează astfel egalitatea, însă Elina revine și obține game-ul după un atac curajos al Simonei, din nou în lung de linie, cu dreapta, care nu mai prinde însă linia.

â–º Sportiva din Ucraina păstrează conducerea, după un schimb de terenuri în care retururile nu au fost la un nivel de ridicat.

â–º Svitolina câștigă în premieră un game pe lansare în acest meci, în start de set doi.

â–º Mats Wilander ia cuvântul după primul set dominat de campioana din 2018 de la Roland Garros. „E mai bună la toate capitolele. Svitolina știe acum că trebuie să schimbe ceva, să fie mai agresivă. Forehandul Simonei a fost excelent. Dacă se merge în același ritm, nu va avea probleme.”

â–º SET, HALEP, 6-1, după 43 de minute. Dacă meciul a început cu game-uri lungi, pare firesc ca game-ul în care românca servește pentru 1-0 la general să fie similar. Simona ajunge iute la 40-30, însă la minge de totul sau nimic Svitolina este mai agresivă, domină teritorial și o duce pe Simona în zona de nesiguranță. Câțiva demoni sunt acolo, a doua minge de set fiind ratată cu dublă greșeală de Simona, iar momentele de frustrare alternează de o parte și de alta a fileului. Svitolina se agață de set cu retururi lente, tăind mingeadestul de deranjant pentru Simona. După șase egalități, românca se descătușează, lovește decisiv consecutiv, cu dreapta, lungul de linie funcționând ca un în acest set pentru româncă.

Statistica este de pus în ramî: 16 lovituri câștigătoare, 12 greșeli neforțate și un sublim, 16 din 19 schimburi de peste 9 lovituri câștigate de româncă.

â–º Halep o ia pe sus pe Svitolina, o atacă în stil Roger Federer și strânge pumnul, la 5-1 pe tabelă.

â–º Simona Halep face un schimb excepțional de terenuri. Returnează inspirat, se impune la 30, apoi confirmă ferm pe serviciu, inventând o scurtă de nota 10. 4-1.

â–º REBREAK. Svitolina profită de greșeli consecutive ale Simonei, care atacă prea entuziast cu forehandul. Game pe retur la zero luat de sportiva din Ucraina.

â–º BREAK Halep. Simona câștigă al doilea game de luptă al meciului. Pistonată cu serviciul spre forehand, lovește decisiv la a treia minge pe care Svitolina i-o dă spre dreapta. Break-ul vine după o demonstrație superbă la fileu a Simonei, care arată ce a învățat la dublu, încheind cu forehand câștigător un raliu de 20 de lovituri, după tenis de tip ping-pong, cum scrie WTA-ul.

â–º Avem spectacol și tensiune încă din primul game. Simona Halep greșește cu reverul în primele două puncte, însă găsește resursele și, la finele unui game de 9 minute, în care a salvat trei mingi de break, poate spune deja că s-a încălzit. Românca lovește deja câștigător de trei ori, o surprinde cu scurtă pe Svitolina și arată că este mai îndrăzneață din spatele liniei de fund a terenului, Svitolina optând pentru un tenis cu marjă de siguranță.

â–º Salutare, sunt Cezara Paraschiv și vă invit să urmărim împreună semifinala pentru istorie a Simonei Halep. Svitolina a câștigat tragerea la sorți dinaintea partidei și a ales să o trimită pe Simona la linia de serviciu în start de meci.


de Cezara Paraschiv

Simona Halep și Elina Svitolina se înfruntă, joi, pentru a opta oară în circuit, miza fiind o prezență în premieră în finala celui mai vechi și mai prestigios dintre cele patru turnee de Mare Șlem.

Wimbleldon 2019 i-a adus deja sportivei din Ucraina un nou cel mai bun rezultat în Grand Slam-uri, surclasând cel mai bun rezultat al ei pe iarba londoneză (optime în 2017), dar și reperul absolut carierei (patru prezențe în sferturi, la ultimele două ediții de Australian Open și la Roland Garros 2015 și 2017). La fel de generos s-a arătat Wimbledonul 2019 și pentru Simona Halep, care revine după o absență de cinci ani în careul de ași la Londra, un adevărat bonus într-un sezon în care românca și-a impus să aibă o atitudine mai degajată, mai liniștită.

Favoritele 7 și 8 pe tabloul de întrecere, Halep și Svitolina sunt, în acest moment, cele mai bine clasate două sportive rămase în cursă, capii de serie care au scăpat de hecatomba surprizelor care a înghițit sportive care, prin prisma datelor fizice, aveau întâietate în listele caselor de pariuri. Serena Williams, cap de serie 11, este, la 37 de ani, marea favorită a celei de-a doua semifinale, care i-a aduce în față pe cehoaica Barbora Strycova, bântuită la 33 de ani de gânduri de retragere.

Adio, presiune! Iată secretul Simonei, care, în fine, se declară îndrăgostită de iarbă

Dacă Elina Svitolina pare să fi găsit sursa perfectă de inspirație și motivație în idila reînnodată cu excentricul Monfils, după câteva săptămâni de separare, Simona Halep vorbește acum cu fruntea senină și un zâmbet mult mai des prezent pe buze. Românca anunță: „nu mai am presiune. De la anul trecut, de după Roland Garros, nu am mai avut presiune. Evident, ceva mai multă anul ăsta la Paris, dar am văzut că am jucat acolo, am pierdut din postura de campioană și nu a murit nimeni.”

 „Cred că sunt destul de mulți ani în care am jucat pe iarbă și într-un final am reușit să simt și eu mingea, să am timingul necesar, potrivit pentru acest joc de iarbă. E foarte diferit, dar mă simt stăpână pe picioare. Poate e așa și pentru că mă simt odihnită, mă simt fresh. Toate împreună ajută la starea de pe teren. În acest turneu, când vine mingea către mine, știu mereu ce trebuie să fac cu ea. Iubesc iarba. E prima oară când zic asta (n.r. – râde). Cred că va fi un test mare pentru mine această semifinală, dar o voi lua ca pe fiecare meci de când sunt aici; sunt relaxată, sunt fericită și motivată să câștig„, schițează imaginea de ansamblu Simona la ultima conferință de presă dinaintea semifinalei cu Svitolina.

Performanța neașteptată a Elinei Svitolina

Parcursul Elinei Svitolina la Wimbledon 2019 surprinde cu atât mult cu cât prezența sa la Wimbledon a fost incertă. Chinuită de probleme la genunchi încă din timpul Roland Garros-ului, Svitolina a evoluat șters la Birmingham și Eastbourne, câștigând un singur set. Astrele s-au aliniat însă pentru Svitolina, care a reușit să risipească dubiile.

A ajutat și faptul că în primul tur a obținut o victorie rapidă, în 65 de minute iar în turul doi adversara sa care câștigase primul set s-a retras în prelungirile setului doi.

Palmaresul direct în duelurile Simona Halep – Elina Svitolina. Avantaj pentru sportiva din Ucraina, asteriscul și o reacție sinceră a Elinei: „Nu vreau să îmi aduc aminte de acel meci”

Elina Svitolina conduce 4-3 după primele șapte dispute directe cu Simona Halep, înregistrând trei victorii consecutive înainte ca românca să rupă seria la începutul acestui an, la Doha, cu un 6-3, 3-6, 6-4. Va fi însă un duel în premieră între cele două pe iarbă. Interesant este că deși nivelul celor două este foarte apropiat, iar stilurile lor de joc creează așteptări pentru niște dueluri memorabile, fizice și extrem de disputate, istoricul meciurilor lor directe a furnizat surprize.

Rivalitatea celor două a început la Sofia, într-un prim tur din 2013 în care Halep nu a cedat decât două game-uri. Primul meci cu relevanță, dincolo de punctul în care cele două jucătoare au făcut saltul valoric în elita tenisului profesionist a venit în 2017, în finala de la Roma. Intrată ca favorită pe zgura preferată, Halep a avut ghinionul de a se accidenta în timpul meciului, iar setul decisiv s-a transformat într-un galop de sănătate al ucraineencei.

În aceeași vară a urmat unicul duel de până acum disputat în turneele de Mare Șlem, la Roland Garros. La doi ani distanță, Svitolina mai că își pune mâinile în cap când își amintește cum a scăpat din mână un meci în care părea că o are pe Simona la degetul mic. Elina a câștigate primele cinci game-uri ale partidei, apoi s-a desprins la 5-1 în al doilea, fiind la un game de victorie. De la 6-3, 5-1 însă, Svitolina nu a mai câștigat decât un singur game, ratând și o minge de meci în tiebreak-ul setului doi, răsturnat și acela de la scorul de 2-4 de Simona. „Nu vreau să-mi aduc aminte de meciul de la Roland Garros, pentru că lucrurile nu au mers în direcția în care voiam. A fost în urmă cu ceva timp. Cred că am mai jucat de patru sau cinci ori după aceea. Cred că sunt o jucătoare diferită acum. Va fi un meci diferit. Este pentru prima dată când jucăm o semifinală. Cred că va fi interesant pentru amândouă. Trebuie să joc cel mai bun tenis împotriva ei. Cred că faptul că meciul se joacă în semifinale îți dă o motivație suplimentară și o încredere pentru turneele care urmează„, a parat Svitolina la conferința de presă, după ce a încasat pe nemestecate un covigel made in Romania în setul decisiv, un 6-0 care bântuie.

Rivalitatea celor două a intrat apoi într-o zonă de dominație clară a jucătoarei născute la Odessa: Simona nu i-a câștigat decât 2 game-uri la Toronto, în Canda, în 2017, apoi 7 game-uri la Turneul Campioanelor din același an, cireașa de pe tort fiind un 6-0, 6-4 aplicat de Svitolina la revederea pe zgură, într-o a doua finală consecutivă la Roma 2018 ratată de la primul punct de Simona, prea grăbită, prea nervoasă și prea deconectată. Echilibrul a revenit abia în 2019, în meciul de la Doha.

  • Halep și Svitolina sunt semifinalistele cu cele mai bune procentaje de puncte câștigate contra serviciului doi advers (61% pentru Halep, 59% pentru Svitolina, Serena fiind la 55%, iar Strycova – la 46%).

Miză și în clasamentul mondial: Halep este la o victorie de locul patru, dar poate rămâne și pe 7

Prezența Simonei Halep în Top 10 mondial, amenințată la startul turneului londonez, nu mai este în pericol în acest moment, datorită excelentului parcurs al elevei lui Daniel Dobre, cumulat cu rezultatele înregistrate de adversarele directe. Mai mult, Simona Halep are șansa de a reveni în Top 4. O victorie în fața Svitolinei ar duce-o automat pe locul 4, în fața lui Kiki Bertens, acesta reprezântând totodată saltul maxim pe care românca îl poate face în clasament, de pe actualul său loc 7. Chiar și cu trofeu, Halep nu o poate ajunge din urmă pe ocupanta ultimului loc pe podium, Karolina Pliskova, care va avea 6.055 puncte la următoarea actualizare a clasamentului mondial.

Dacă Svitolina se impune, atunci ea o întrece pe Simona – în prezent pe locul șase în clasamentul în timp real. Cum Serena Williams este prea în spate, asta înseamnă că lucrurile ar fi clare în Top 10: Halep ar păstra poziția din clasamentul actualizat înainte de Wimbledon, în timp ce Svitolina ar lupta mai departe pentru intrarea în Top 4 (posibilă cu titlu la Londra).

Parcursul Simonei Halep până în semifinale:

  • tur 1: 6-4, 7-5 cu Aliaksandra Sasnovich
  • tur 2: 6-3, 4-6, 6-2 cu Mihaela Buzărnescu
  • tur 3: 6-3, 6-1 cu Victoria Azarenka
  • optimi: 6-3, 6-3 cu Cori Gauff
  • sferturi: 7-6(4), 6-1 cu Shuai Zhang

Parcursul Elinei Svitolina până în semifinale:

  • tur 1: 7-5, 6-0 cu Daria Gavrilova
  • tur 2: 5-7, 6-5 și abandon Margarita Gasparyan
  • tur 3: 6-3, 6-7(1), 6-2 cu Maria Sakkari (cap de serie 31)
  • optimi: 6-4, 6-2 cu Petra Martic (cap de serie 24)
  • sferturi: 7-5, 6-4 cu Karolina Muchova
Publicat: 11 07. 2019, 18:08
Actualizat: 11 07. 2019, 18:48