Simona Halep și-a mai aflat două adversare de la Turneul Campioanelor! Vezi care sunt cele 7 jucătoare calificate

Tabloul Turneului Campioanelor de la Singapore (24-30 octombrie), competiție la care vor lua parte cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, este aproape complet! Duminică au fost ocupate două locuri de către Dominika Cibulkova (Slovacia), jucătoare care și-a asigurat biletul pentru Singapore după ce a triumfat la Linz, și de Madison Keys din SUA, în acest moment lipsind doar un nume de pe lista sportivelor calificate la Turneul Campioanelor.

Dominika Cibulkova (8 WTA) s-a calificat pentru prima dată în carieră la Turneul Campioanelor, performanță obținută grație triumfului de la Linz, turneu dotat cu 250.000 de euro! Slovaca a învins-o pe elvețianca Viktorija Golubic (62 WTA) în finală, cu scorul de 6-3, 7-5, cucerind al treilea trofeu al sezonului.

Madison Keys (7 WTA) a aflat de asemenea că va juca în premieră la Turneul Campioanelor, americanca nemaiputând fi ajunsă nici ea de urmăritoarele Johanna Konta (Marea Britanie), Carla Suarez Navarro (Spania) și Svetlana Kuznețova (Rusia). În schimb, cele trei jucătoare speră la ultimul loc rămas pe tablou, care a fost eliberat după retragerea Serenei Williams.

Cele 7 sportive calificate deja la Turneul Campioanelor sunt:

  • Angelique Kerber (Germania) – favorită 1. A mai jucat de trei ori la Turneul Campioanelor, în anii 2012, 2013 și 2015, dar nu a trecut niciodată de faza grupelor.
  • Agnieszka Radwanska (Polonia) – favorită 2. Este campioana en-titre a competiției, poloneza trecând de Petra Kvitova în finala din 2015.
  • Simona Halep (România) – favorită 3. A mai jucat de două ori la turneul din Singapore: în 2014 a disputat finala, pierdută la Serena Williams, iar în 2015 nu a trecut de grupe.
  • Karolina Pliskova (Cehia) – favorită 4. E debutantă la Turneul Campioanelor.
  • Garbine Muguruza (Spania) – favorită 5. Va evolua pentru a doua oară la Singapore, anul trecut ajungând până în semifinale.
  • Dominika Cibulkova (Slovacia) – favorită 6. Va juca pentru prima dată în carieră la Turneul Campioanelor.
  • Madison Keys (SUA) – favorită 7. E debutantă la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Jucătoarele vor fi repartizate în două grupe, primele două favorite neputându-se întâlni în această fază. De asemenea, favoritele 3-4, Halep și Pliskova, se vor afla în grupe diferite.

 

Publicat: 17 10. 2016, 11:29
Actualizat: 17 10. 2016, 13:32