Darren Cahill și Simona Halep se reîntâlnesc în câteva zile, la Cluj, acolo unde va avea loc Sports Festival. Australianul va susține un curs, „The art of coaching”, iar Simona Halep va juca alături de Marius Copil în meciuri demonstrative contra italienilor Flavia Pennetta și Fabio Fognini.
„Salut, România! Abia aștept să mă întorc în România pe 15 iunie pentru a două ediție a Sports Festival în Cluj! Voi împărtăși din experiență mea din ultimii 15-20 de ani cu jucătorii și cu Simona Halep. Sper să ne simțim bine. Abia aștept să ne vedem acolo”, spunea Darren Cahill în aprilie.
Peste 30 de sporturi vor fi reprezentate în cadrul festivalului, dar evenimentele importante vor fi meciurile de tenis, Simona Halep, Copil și adversarii italieni urmând a avea vineri și o conferință de presă comună.
La partidele Simonei va asista și Darren Cahill, antrenor alături de care românca a cunoscut succesul. El a pregătit-o pe constănțeancă din 2015 până în 2018, ea devenind numărul unu mondial și cucerind Roland Garros-ul.
La festival vor exista și concursuri de beach-volley, petanque, skateboard, kendama, cross-training, rugby, enduro sau echitație.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER