Simona Halep și Monica Niculescu au fost eliminate în primul tur al probei de dublu, la Shenzen

Perehea Simona Halep/Monica Niculescu a pierdut, marți, scor 3-6, 3-6, în fața cuplului din Rusia, Natela Dzalamidze/Veronika Kudermetova, în runda inaugurală a probei de dublu a turneului de la Shenzhen, disputat pe suprafață dură.

Halep și Niculescu au reușit un singur break în primul set, față de două ale adversarelor. Începutul setului secund a aparținut tot cuplului din Rusia, Dzalamidze/Kudermetova, care a reușit să câștige pe serviciul advers încă din primul game. Cele două sportive din Rusia au servit pentru meci la 5-2, însă Halep și Niculescu au reușit break-ul, pe care nu și l-au putut menține, astfel că Dzalamidze/Kudermetova au închis apoi meiul cu 6-3, 6-3, după trei mingi de meci salvate de perechea română.

Pentru participarea în primul tur al probei de dublu, pe tabloul principal, Simona Halep și Monica Niculescu vor primi un cec în valoare de 2.000 de dolari și un punct WTA.

Monica Niculescu încheie astfel turneul de la Shenzen, după ce a fost eliminată și în proba de simplu, de Qiang Wang, în timp ce Simona Halep va evolua miercuri dimineață, pe tabloul de simplu, în optimile de finală, împotriva cehoaicei Katerina Siniakova.

Mediafax

Publicat: 03 01. 2017, 12:52
Actualizat: 03 01. 2017, 12:53