Simona Halep și Roger Federer au citit mesajele fanilor și au rămas uimiți. Când tot ce poți spune este: „Bine… mulțumesc” | VIDEO

Wilson Tennis a venit cu un nou clip interesant în care își prezintă starurile avute sub contract într-o nouă lumină. După ce Simona Halep a făcut schimb de roluri cu Darren Cahill (video AICI), acum Roger Federer, Simona Halep, Venus Williams, Gael Monfils și Madison Keys au primit cele mai amuzante și mai ‘dulci’ mesaje postate de fani pe Twitter.

Simona a trișat puțin la lecția de engleză, citind doar prima parte a unui mesaj în care un fan îi transmitea că, la ea, „totul e impresionant” – de la competitivitatea sa, până la inteligența strategică arătată pe teren. Apoi, a recunoscut, simplu, că îi place să zâmbească. Simona a părut încurcată totuși, puțin stânjenită – ‘bine… mulțumesc’.

Roger Federer nu a înțeles gluma încercată de fanul său, ba chiar a fost șocat să afle că o mamă prea entuziastă a schimbat fotogafia de profil de pe contul de WhatsApp a copilului cu o poză a sa.

Venus Williams a recunoscut că i-a plăcea să fie supererou.

 

Publicat: 30 04. 2018, 16:51
Actualizat: 30 04. 2018, 19:05