Simona Halep (30 de ani) și Sorana Cîrstea (31 de ani) nu se mai pot întâlni la niciun turneu în 2021, ambele sportive luând decizii surprinzătoare înainte de finalul sezonului.
Simona Halep (17 WTA) și Sorana Cîrstea (40 WTA) s-au antrenat împreună în Statele Unite, la turneul de la Cincinnati, dar se pare că cele mai bune jucătoare de tenis ale României nu pot deveni prietene!
Halep și Cîrstea au luat decizii surprinzătoare pentru fanii tenisului și nu vor mai juca în același turneu până la finalul anului! Sorana Cîrstea și-a stabilit un program total diferit față de Simona Halep, sportivă cu care a avut divergențe în ultimii ani.
Astfel, Simona Halep va mai juca în 2021 la WTA 500 Moscova (Rusia), săptămâna viitoare, și la turneul WTA 250 Transylvania Open de la Cluj (România), în perioada 25 – 31 octombrie! Surprinzător sau nu, Sorana Cîrstea nu s-a înscris la niciuna dintre competițiile la care va mai participa Simona Halep în 2021.
În schimb, Sorana Cîrstea și-a anunțat prezența la turneul WTA 250 de la Linz (Austria), programat în perioada 6 – 12 noiembrie, „sărind” peste Moscova și Cluj! Dar nici Simona Halep nu va evolua la turneul din Austria la care s-a înscris Sorana Cîrstea, așa că primele două „rachete” ale României se evită până la finalul sezonului.
Singura posibilitate ca Simona Halep și Sorana Cîrstea să se mai întâlnească la vreun turneu din 2021 ar fi ca una dintre ele să solicite wild card la oricare dintre competițiile enumerate. Este puțin probabil însă ca acest lucru să se întâmple! Simona Halep și Sorana Cîrstea nu s-au mai întâlnit într-un meci oficial de mai bine de 11 ani!
Sorana, pe atunci o jucătoare mai experimentată, o învingea pe Simona în calificările turneului de la Cincinnati 2010, cu 6-2, 6-4! Tot Cîrstea și-a adjudecat și primul meci direct cu Halep, 3-6, 6-3, 6-1 în sferturile turneului ITF de la București 2008! Simona a câștigat și ea un duel cu Sorana, în optimi la Marbella 2010, scor 6-4, 7-6(4).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER