Simona Halep, jucătoare care s-a aflat timp de 64 de săptămâni la conducerea clasamentului WTA, a fost dată deoparte de colegele din circuitul de tenis profesionist.
Aryna Sabalenka, actualul lider al WTA, împreună cu alte 20 de jucătoare de top, au transmis mai multe solicitări importante către forul mondial, dar Simona Halep a fost ignorată total.
Simona Halep este în acest moment revoltată de tratamentul de care are parte, dar și de suspendarea de patru ani primită în procesul pentru dopaj. Ea însăși a spus că se simte trădată atunci când a fost suspendată provizoriu, apoi mai multe voci au arătat cu degetul spre colegele Simonei, care i-au întors spatele.
Acum nu mai există niciun dubiu că Halep a fost trădată de cele mai importante jucătoare din WTA: Aryna Sabalenka și alte 20 de sportive de top au transmis o scrisoare către WTA, iar Simona nu se numără printre semnatare, numele ei nefiind menționat nici în solicitările cuprinse în documentul de trei pagini.
De asemenea, Iga Swiatek a trimis propria scrisoare către WTA. Cele mai importante schimbări cerute de jucătoarele de tenis sunt: calendar mai flexibil, premii mai mari și reprezentare oficială în consiliul Jucătoarelor WTA, din partea propriei organizații independentă a jucătorilor, fondată de Novak Djokovic – PTPA .
Potrivit publicației The Athletic, scrisoarea s-a încheiat cu o solicitare pentru „un răspuns scris și concret la această scrisoare, cu un angajament clar din partea WTA de a aborda problemele menționate mai sus până vineri, 13 octombrie. Astăzi este 1 noiembrie și jucătoarele nu au primit un răspuns scris.
Directorul executiv al PTPA, Ahmad Nassar, a declarat că eșecul WTA de a răspunde la scrisoarea jucătoarelor „întărește lipsa de voință de a se implica și de a inova în mod semnificativ tenisul feminin”. Solicitările scrisorii din 5 octombrie au inclus o plată garantată de 500.000 de dolari pentru jucătoarele din top 100, 200.000 de dolari pentru jucătoarele clasate între locurile 101-175 și 100.000 de dolari pentru jucătoarele clasate între locurile 175-250.
Jucătoarele au mai cerut să primească despăgubiri dacă nu pot participa la turnee din cauza unei accidentări sau dacă iau o pauză pentru a avea un copil. Acestea sunt câteva dintre problemele cu care s-au confruntat sportivele în acest an, care „nu merită asta”, în opinia jurnaliștilor de peste Ocean.
Faptul că Simona Halep nu a fost susținută de cele mai importante jucătoare ale circuitului, după suspendare, i-a atras atenția jurnalistei americane Amy Lundy Dahl:
„Problema aici este că grupul care ar putea să o susțină, format din membrele Consiliului Jucătoarelor WTA, nu se grăbește să o readucă pe Simona Halep în circuit! Ea este concurenta lor. Ar trebui să existe o asociație de jucători precum cea din NBA”, a spus jurnalista care colaborează cu ESPN și Tennis Channel.
Au existat însă și mici excepții, Simona Halep fiind apărată de jucătoare mai puțin cunoscute, precum Daria Saville (Australia), Alize Cornet (Franța) sau Ellen Perez (Australia), dar și de fostul lider mondial Ashleigh Barty (Australia), care nu se mai află în activitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER