Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon la Constanța. Organizatorii anunță „multe surprize”. Programul evenimentului

Primăria Constanța a anunțat, vineri, că Simona Halep va prezenta trofeul cucerit la Wimbledon, sâmbătă, 20 iulie, în orașul natal.

După ce, miercuri, Halep a fost prezentă pe Arena Națională, unde și-a prezentat titlul cucerit la All England Club în fața a peste 20.000 de spectatori, acțiunea se va repeta și în orașul natal al campioanei de la Wimbledon.

„Simona Halep vine acasă! Vă invităm pe toți, constănțeni sau turiști, cu mic, cu mare, să o întâmpinăm pe campioana noastră! Sâmbătă, 20 iulie, Constanța își sărbătorește campioana”, se arată în evenimentul lansat de Primăria Constanța pe pagina de Facebook.

Evenimentul va începe sâmbătă, la ora 17:00, când Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon la bordul unui autobuz etajat pe traseul Bd. Tomis-Termele Romane-Regina Elisabeta-Piața Ovidiu.

În același timp, în Piața Ovidiu, organizatorii au anunțat un concert al lui Ștefan Știucă & The Mob. De la ora 17:30, Simona Halep va urca pe scenă, unde „va avea parte de multe surprize”.

Simona Halep a cucerit trofeul de la Wimbledon, sâmbătă, 13 iulie, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2, într-o partidă care a durat doar 55 de minute. Pentru constănțeancă a fost al doilea titlu de Mare Șlem din carieră, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Publicat: 19 07. 2019, 11:26
Actualizat: 19 07. 2019, 11:27